
Un american care a supraviețuit Covid-19 a primit factura spitalizării: 1,1 milioane de dolari

Michael Flor, un american care a fost internat două luni în spital, bolnav de Covid-19, a primit factura spitalizării: 1,1 milioane de dolari.
Americanul în vârstă de 70 de ani, era cunoscut opiniei publice drept pacientul Covid-19 care a avut nevoie de cea mai lungă perioadă de spitalizare, 62 de zile. El a fost de mai multe ori la un pas de moarte – la un moment dat medicii i-au sunat familia, să-și ia rămas bun, scrie Seattle Times.
În cele din urmă, bărbatul a trecut cu bine peste impasul în care s-a găsti, s-a însănătoșit și a părăsit spitalul, însă, povestește el, a fost aproape să moară din nou, de data aceasta de inimă, atunci când a primit factura spitalizării: 1,1 milioane de dolari, lista de cheltuieli fiind defalcată pe nu mai puțin de 181 de pagini.
Din fericire pentru el, este asigurat Medicare, ceea ce acoperă majoritatea costurilor. În plus, fiind pacient Covid-19, s-ar putea să nu plătească nimic, guvernul american pompând peste 100 de miliarde de dolari în sistemul de sănătate, pentru a ajuta la acoperirea costurilor cu tratamentul pacienților Covid-19.
Defalcat, factura sa pentru servicii mediale arată astfel:
– internarea la Terapie intensivă: 9.736 de dolari pe zi. 42 de zile la izolare au costat 408.912 dolari;
– ventilator mecanic: 2.835 de dolari pe zi. Înmulțit cu 29 de zile, 82.215 dolari;
– costul medicamentelor, aproximativ un sfert din valoarea facturii;
– 2 zile în care organele interne (inimă, rinichi, plămâni) aproape i-au cedat și a fost cel mai aproape de moarte, aproximativ 100.000 de dolari (20 de pagini pe facutră).
În total, pe cele 181 de pagini ale facturii, au fost notificate aproape 3.000 de cheltuieli, circa 50 pe zi.
Michael Flor le-a povestit jurnaliștilor ce reacție a avut atunci când a primit factura: "M-am simțit vinovat că am supraviețuit. M-am întrebat de ce eu? Mă uitam la costurile alea și sentimentul de vinovăție îmi creștea".
Din fericire, cel mai probabil americanul nu va trebui să plătească nimic din buzunarul propriu, iar costurile vor fi acoperite de asigurarea medicală și de fondurile guvernamentale puse la dispoziția sistemului de sănătate pentru pandemia Covid-19.