3dots.ro

Bancher cu dublă cetățenie, care a făcut avere în Rusia, găsit mort în SUA

Bancher cu dublă cetățenie, care a făcut avere în Rusia, găsit mort în SUA
Din articol:

Dan Rapoport, un om de afaceri cu cetățenie letonă/americană, care a câștigat o avere în Rusia înainte de a deveni un critic al lui Vladimir Putin, a fost găsit mort în SUA, în Washington DC.

Vestea decesului lui Rapoport a apărut pentru prima dată, marți, pe canalul Telegram al lui Yuniya Pugacheva, fostul editor al revistei Russian Tatler, care a transmis că omul de afaceri s-a sinucis, punctând că soția l-ar fi părăsit.

Corpul lui Rapoport a fost găsit pe stradă, în fața clădirii în care se află apartamentul său. Asupra sa s-au găsit 2.620 de dolari și telefonul mobil, crăpat.

În ultimele luni, Rapoport s-a plâns prietenilor săi că fusese înșelat de o firmă de investiții rusească.

Fostul editor al revistei Russian Tatler a transmis că animalul de companie al lui Rapoport afaceri, un câine, a fost găsit într-un parc din apropierea locuinței având asupra sa un bilet de sinucidere, informează Daily Mail.

Soția omului de afaceri, Alena, un virolog ucrainean, a negat că s-a sinucis – spunând că ”nu a existat niciun bilet, nicio sinucidere”. Ea a transmis că o anchetă este în plină desfășurare și a negat și informația cu privire la despărțirea de Rapoport.

Dan Rapoport a ajuns în Rusia în 2012, iar în 2016 s-a mutat la Kiev, unde s-a căsătorit cu Alena. Cei doi au împreună o fiică.

El a părăsit Kievul la începutul acestui an, după izbucnirea războiului.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs