
Cum vor călătorii românii și ce se întâmplă cu cei deja rezidenți în Marea Britanie, după Brexit

Unul dintre marile beneficii de Uniunea Europeană este reprezentat de libertatea de mișcare, cetățenii europeni având posibilitatea de a călători oriunde în statele membre, fără viză și fără pașaport, doar cu buletinul, fără restricții pe piața muncii și la studii.
Cum se vor modifica toate acestea, care vor fi noile reguli introduse odată cu ieșirea Marii Britanii din UE.
Cum vor călătorii europenii în Marea Britanie? Va fi nevoie de viză?
Condițiile de călătorie în Marea Britanie nu se schimbă până la sfârșitul acestui an, perioada de tranziție urmând să expire la 31 decembrie 2020, în toată această perioadă Marea Britanie și Uniunea Europeană negociind termenii viitoarei colaborări.
Până atunci, Regatul Unit se supune regulilor actuale în UE, adică libertatea de mișcare se va păstra. Nu va fi nevoie de vize, nici de pașapoarte, călătoriile în Marea Britanie vor avea loc în aceleași condiții ca până acum.
După expirarea acestei perioade de tranziție, condițiile de călătorie în Marea Britanie se vor schimba în funcție de viitorul acord de cooperare între Londra și Bruxelles.
Pentru că unul din motivele care au dus la convingerea britanicilor privind necesitatea Brexit-ului, evocat frecvent în timpul campaniei pentru referendumul din 2016 a fost migrația, vor fi introduse noi regulipentru cei care vor dori să muncească sau să studieze în insule.
În ceea ce privește turismul sau călătoriile de afaceri, guvernul britanic a precizat că nu are în vedere să introducă vize, dar cel mai probabil intrarea în țară se va face după 2021 cu pașaportul și nu doar cu buletinul, ca până acum.
Ce se întâmplă cu românii rezidenți deja în Marea Britanie?
Până la 30 iunie 2021, drepturile europenilor din Regatul Unit rămân neschimbate. Marea Britanie a înființat un sistem de înregistrare a cetățenilor din Uniunea Europeană care le dă posibilitatea românilor să aplice pentru noul statut de ședere post-Brexit.
Sunt două variante. Cei care au locuit în ultimii cinci ani în Marea Britanie sunt eligibili pentru statutul de rezident permanent. Cei care au acumulat o perioadă mai scurtă pot obține statutul de stabilire provizorie.
Formularul e pe site-ul guvernului britanic și are instrucțiuni inclusiv în limba română. Cererile se primesc până la 30 iunie 2021, iar în tot acest timp, drepturile cetățenilor UE vor rămâne neschimbate.
După această dată, românii care doresc să studieze sau să muncească în Regatul Unit vor avea cel mai probabil nevoie de un permis special, cam cum era și înainte ca România să adere la Uniunea Europeană.
Ce drepturi au românii în baza noului statut de ședere în Marea Britanie?
Românii care obțin fie statutul de rezident permanent, fie cel provizoriu vor avea dreptul să lucreze în Marea Britanie, vor putea să studieze, vor avea acces la serviciile medicale.
Ce trebuie să știți e că în acest moment dovada noului statut e doar online, nu vine și sub forma unui document fizic. Mai multe asociații susțin că lipsa unui act ar putea să-i pună pe cetățenii europeni în imposibilitatea de a accesa anumite servicii.