3dots.ro

O pacientă care s-a dus la spital pentru investigații a aflat că este deja moartă!

O pacientă care s-a dus la spital pentru investigații a aflat că este deja moartă!

O britanică a aflat în momentul în care s-a dus la spital pentru o ecografie programată cu câteva luni înainte a aflat, cu stupoare, că figura drept decedată și cere acum explicații pentru confuzia creată, care i-a încurcat viațai, scrie BBC.

Susan Johnson a aflat de la personalul medical al unui spital din Bridlington, Anglia, că, potrivit evidențelor lor, era moartă de patru luni.

Bineînțeles, ea nu a mai putut să facă ecografia, și această eroare birocratică i-a provocat neplăceri și mai mari, cum ar anularea alocației pentru îngrijirea soțului ei care are dizabilități.

Susan Johnson, din Scarborough, s-a prezentat la spital la programarea pentru ecografie în martie 2023. ”Le-am dat trimiterea și primele lor cuvinte au fost: ”Oh, dar tu ești moartă”. Nu mi-a venit să cred. Am fost în stare de șoc. Apoi au completat ceva în computer și mi-au spus ”la revedere”, povestește britanica.

Seviciul Național de Sănătate din Anglia a spus că este pe deplin avizat de problemele pe care le implică înregistrarea incorectă a decesului. În cazul lui Susan, problema a fost rectificată ulterior de medicul de familie.

Când a ajuns acasă, soțul i-a sugerat să își contacteze medicul de familie, iar cadrul medical i-a comunicat că s-a produs o confuzie, dar că situația fusese remediată între timp.

Dar în momentul în care a contactat Departamentul pentru Muncă și Pensii, lui Susan i comunicat același lucru ca la spital: ”În baza noastră de date figurați ca decedată”.

”Le-am răspuns că nu sunt moartă din moment ce vorbeau cu mine”, a mai povestit femeia.

Din cauza erorii, veniturile femeii, care este pensionară, au fost suspendate și a durat ceva timp până ce situația s-a remediat.

Susan încă nu a aflat cum de s-a făcut această greșeală și cine este responsabil pentru toate neplăcerile prin care a fost nevoită să treacă.

Medicul ei de familie a explicat că a primit un email cu o notificare de la Primary Care Support England (PCSE) prin care a fost informat că Susan Johnson trebuie scoasă din evidențe.

În replică, PCSE spune că nu este responsabil pentru eroarea produsă pentru că  înregistrarea deceselor nu intră în atribuțiile instituției, ci a medicilor de familie. Autoritatea medicală crede că, cel mai probabil, acel email a fost generat și s-a trimis în mod automat.

Casa de pensii a confirmat că beneficiile ei au fost suspendate pentru scurt timp în urma notificării primite despre decesul persoanei asigurate, dar că acestea au fost restabilite imediat.

Rămâne neclar cine a fost responsabil pentru trimiterea emailului privind scoterea ei din evidențe și cine a informat mai departe casa de pensii.

Susan, care a depășit momentul și acum este liniștită după o perioadă cu mult stres provocat de această situație, spune că își dorește răspunsuri. ”Trebuie să aflu de ce s-a întâmplat, cum și cine a greșit!”, a spus ea.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs