Genială sau idioțenie? 10.000 de dolari pentru o felie de castravete murat, dintr-un burger, lipită pe tavanul unui muzeu
Evaluarea estetică a unei felii de castravete murat luată dintr-un cheeseburger de la McDonald's și aruncată pe tavanul unei galerii de artă din Auckland oscilează între ”genial”, ”briliant” și ”idioțenie”…
Potrivit artistului care a realizat-o, lucrarea reprezintă un gest provocator deliberat, realizat cu scopul de a stârni o dezbatere asupra valorii unei astfel de opere de artă, scrie The Guardian.
Și, într-adevăr, valoarea n-a ezitat deloc să se manifeste, chiar apoteotic, felia de castravete de pe tavan fiind evaluată la 10.000 de dolari neozeelandezi.
Lucrarea, numită ”Pickle” (”Castravete murat”), îi aparține artistului australian Matthew Griffin și este una dintre cele patru noi opere de artă din Artele Frumoase, o expoziție găzduită de Galeria Michael Lett din Auckland.
”Pe mine m-au dat afară polițiștii din McDonald's când am făcut asta ca adolescent, iar acum se numește artă”, a comentat un utilizator de Instagram.
Directorul expoziției, Ryan Moore, a spus că reacția publicului la lucrarea lui Griffith face parte din bucuria realizării operei de artă.
”Un răspuns umoristic la adresa lucrării nu este de ignorat – este OK, pentru că este amuzant”, a spus Moore.
Opera lui Griffith este pe placul lui Moore și pentru că urmează tradițiile artei contemporane și ridică întrebări despre ”felul în care valoarea și înțelesul sunt generate între oameni”.
”În general vorbind, artiștii nu sunt cei care decid dacă ceva este artă sau nu – ei sunt cei care fac lucruri.
Dacă ceva are valoarea și semnificația unei piese de artă ține de felul în care noi, în mod colectiv, ca societate alegem să o folosim sau să vorbim despre ea”, a explicat Moore.
Lucrarea vine cu un preț de cumpărare de 10.000 de dolari neozeelandezi (în jur de 6.230 de dolari americani), cumpărătorul fiind nevoit să mai plătească 4,44 dolari neozeelandezi dacă vrea și un cheeseburger.
Instituția sau colecționarul care va cumpăra piesa de artă va primi instrucțiuni despre felul în care poate recrea exponatul în spațiul lor.
”Nu este vorba despre virtuozitatea artistului care stă acolo în galerie și o aruncă pe tavan – cum a ajuns acolo nu contează, atâta timp cât cineva o ia din burger și o aruncă pe tavan. Gestul este atât de pur, atât de vesel… asta este ceea ce o face atât de bună”, a spus Moore.
Lucrarea lui Griffin amintește de faimoasa operă de artă realizată de Maurizio Cattelan numită ”Comediant”, reprezentând o banană coaptă prinsă cu o bandă adezivă de peretele unei galerii din Miami în 2019, care s-a vândut pentru 120.000 de dolari.
După ce a fost cumpărată, David Datuna, un alt artist din New York, a smuls banana de pe perete și a mâncat-o.