3dots.ro

Cel mai mic stat din lume se află în Europa. Are un singur locuitor permanent, propria monedă, imn național și… datorii

Cel mai mic stat din lume se află în Europa. Are un singur locuitor permanent, propria monedă, imn național și… datorii

Deși are mărimea a două terenuri de tenis și nu e recunoscut de niciun stat membru ONU, Sealand sau Principatul Sealand este o monarhie europeană care are propria monedă, mărci poștale, constituție și imn național, iar în prezent  ”națiunea” numără… un singur locuitor permanent.

Sealand se află pe fostul fort englez Maunsell Fort din Marea Nordului, situat la aproximativ 10 kilometri distanță de coasta Suffolk, Anglia și pretinde autoritate asupra spațiului maritim cu același nume din jurul insulei.

Sealand și-a declarat independența față de Marea Britanie în 1967, după ce fortul a fost ocupat de către Paddy Roy Bates, un fost ofițer al armatei britanice aflat la acea vreme în conflict cu autoritatea britanică, și apropiații lui.

De atunci el și urmașii săi au militat ca existența principatului să fie recunoscută de către comunitatea internațională, pentru că, până acum, niciun stat membru ONU nu l-a recunoscut.

Potrivit unui reportaj CBS, pe insulă nu au locuit niciodată mai mult de 10 persoane în același timp. În prezent, ea are un singur locuitor permanent, Michael Barrington, care este paznic, electrician, constructor și mecanic, fiind practic singura persoană care întreține clădirile care sunt pe insulă.

Șeful statului, Michael Bates, sau Prințul Michael, fiul lui Paddy Roy Bates, s-a mutat în casa familiei din Essex, Anglia, unde locuiește împreună cu soția și cei trei copii.

Paddy Roy Bates, care se mutase și el în casa din Essex încă din 1999, a murit în octombrie 2012, la vârsta de 91 de ani.

Familia Bates pornise la drum cu ambiții mari: voia să transforme Sealand într-un paradis fiscal, într-o insulă de lux, cu un cazinou. Dar în ultimii ani, pentru a menține Sealand pe linia de plutire, familia Bates a încercat tot felul de afaceri și inclusiv a colaborat cu antreprenori de pe internet care au investit milioane în proiecte pentru a transforma Sealand într-un paradis de date offshore.

Dar afacerea a eșuat lamentabil, iar Sealand a acumulat o datorie a cărei valoare nu a fost dezvăluită public.

Dincolo de economia ”țării”, familia Bates mai deține afaceri cu fructe de mare, iar fiica lui Michael are o clinică de înfrumusețare unde face tratamente cu botox.

În urmă cu șapte ani, Prințul Michael s-a recăsătorit și a „produs” o nouă prințesă, Mae Shi, care a fost ofițer de artilerie în Armata Populară de Eliberare a Chinei.

La șase decenii după ce și-a întemeiat regatul privat, familia regală din Sealand spune că rămâne dedicată obiectivelor sale și speră că ”epoca de aur” să fie foarte aproape.

Prințul Michael este sigur că marina britanică nu are de gând să revendice Sealand, dar dacă ar face-o, ”aș scoate cel mai bun serviciu de porțelan și i-aș invita la o ceașcă bună de ceai”.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs