Un iranian supranumit ”cel mai murdar om din lume" pentru că nu se mai spălase de zeci de ani a murit la vârsta de 94 de ani, potrivit AFP.
Amou Haji, care nu s-a îmbăiat timp de peste o jumătate de secol, a decedat duminică în satul Dejgah din provincia sudică Fars, a relatat agenţia de presă Irna.
Fără îndoială, unul din motivele pentru care Amou Haji a rămas un celibatar toată viața lui a fost starea de igienă.
Un responsabil local, citat de agenţie, a declarat că motivul pentru care acesta a evitat să facă baie a fost teama de a nu se îmbolnăvi.
Pentru prima dată în urmă cu câteva luni, sătenii l-au dus la baie pentru a se spăla.
Un scurt documentar intitulat ”Strania viaţă a lui Amou Haji", care era celibatar, a fost realizat despre viaţa lui în 2013.