Cum e să aștepți 50 de ore ca să-ți prezinți omagiile fostei regine – video
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Elisabeta a II-a a fost depus în cea mai veche încăpere a Palatului Westminster, iar pe străzile Londrei s-au format cozi uriaşe, mii de persoane aşteptând să-şi ia rămas bun de la cea care le-a fost suverană mai bine de 70 de ani.
Vanessa Nanthakumaran este prima persoană care i-a adus omagiu reginei la Westminster Hall, și a așteptat acest moment mai bine de două zile, pe care le-a petrecut în stradă.
Londoneza în vârstă de 56 de ani experiența a făcut-o fericită și că s-a simțit ”implicată în istorie”, scrie itv.com.
"Sunt atât de privilegiată că această oportunitate a fost oferită publicului. Îmi voi aminti de asta toată viaţa. Încă nu-mi vine să cred – este ireal că am reuşit", a declarat ea jurnaliștilor.
Britanica spune că se pregătea să comemoreze decesul soțului ei, petrecut în urmă cu șapte luni, și că experiența trăită la coadă a ajutat-o să depășească momentul de doliu.
Vanessa Nanthakumaran şi-a petrecut cele două zile cu Anne Daley, în vârstă de 65 de ani, din Cardiff, şi Grace Gothard, din sudul Londrei – cele care i s-au alăturat imediat la coadă – şi au dormit într-un sac de dormit pe care l-au împărțit pe rând.
"Toată lumea a fost prietenoasă”, a spus Nanthakumaran, adăugând că voluntarii şi poliţiştii le-au adus mâncare şi cafea. Nanthakumaran a spus că noaptea de luni a fost ”OK” şi ”caldă”, dar seara de marţi a fost o adevărată provocare, pentru că a plouat puternic.
"Am fost hotărâtă să fac asta de când am aflat că regina a murit. Chiar dacă a fost ploaie sau soare, a meritat aşteptarea pentru regina noastră. Se întâmplă o singură dată în viaţă – nu o vom mai vedea”, a spus ea.
La intrarea în Westminster Hall, ea a spus că era foarte nervoasă şi a simţit asupra sa presiunea de a fi prima persoană de la coadă care îi aduce un omagiu. "
Mi-am controlat emoţiile când am intrat. Nu am vrut să intru emoţionată acolo, am vrut să o fac corect. Atmosfera a fost liniştită. M-am simţit ca şi cum aş fi singura persoană de acolo. A fost o experienţă tristă şi foarte emoţionantă”, a spus ea.
Vanessa Nanthakumaran a spus că a făcut o reverenţă, şi-a spus rugăciuni în gând şi i-a mulţumit Reginei pentru "serviciul ei măreţ”. "Abia când am trecut pe lângă ea, am simţit că a plecat cu adevărat, că este real, nu mai există şi nu o vom mai vedea vreodată”, a mai precizat britanica de 56 de ani.