3dots.ro

Găști de studenți români și afgani, confruntare cu macete în campusul Colegiului Bournemouth: ”Se urăsc!”

Găști de studenți români și afgani, confruntare cu macete în campusul Colegiului Bournemouth: ”Se urăsc!”

Două găști rivale de studenți afgani și români au luat parte la o încăierare cu macete în campusul universitar din Bournemouth, în Anglia.

În urma incidentului, petrecut pe 25 ianuarie, cinci persoane au fost transportate de urgență la spital și poliția a operat mai multe arestări, relatează Daily Mail.

Tensiunea între cele două grupuri rivale a început să crească din nou, după ce avusese loc o confruntare în urmă cu câteva săptămâni.

”Sunt bande afgane și române la facultate și se urăsc”

”Sunt bande afgane și române la facultate și se urăsc. A fost o ceartă în urmă cu câteva săptămâni și spuseseră că nu s-a terminat. Și s-au confruntat din nou. Doi dintre ei au scos macete se spune că doi oameni au fost înjunghiați. Am auzit că poliția ar fi găsit unul dintre cuțite într-un coș. Culmea, cu o oră înainte să se întâmple asta, făceam un sondaj în colegiu pentru a afla dacă ne simțim în siguranță”, a declarat un student jurnaliștilor britanici.

”Am văzut începutul luptei, personalul de securitate al colegiului a ieșit în grabă, pentru a interveni, dar lupta a fost ca o scenă de film sângeroasă, cu lumini albastre”, a declarat o mamă care a fost la colegiu să-și ia fiul

”Am văzut această confruntare de găști Erau zece de fiecare parte și se luptau. Cred că erau două grupuri de studenți. L-am văzut pe unul dintre ei ridicând cămașa altui băiat pentru a verifica dacă a fost rănit”, a mai declarat un martor.

Poliția a făcut mai multe arestări

Poliția s-a deplasat la fața locului și a procedat la mai multe arestări. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital. În plus și o adolescentă de 17 ani a fost arestată sub suspiciunea de agresiune și rănire cu intenție, dar a fost eliberată ulterior pe cauțiune.

Trei dintre răniții care au fost duși la spital erau studenți ai facultății.

Unul dintre bărbații acuzați este un rezident al unui hotel de pe litoral, care găzduiește solicitanți de azil, Mohammed Dawood, în vârstă de 24 de ani, care a fost arestat în urma luptelor de stradă de joi după-amiază.

Încăierarea a avut loc pe drumul situat între intrarea în Colegiul Bournemouth and Poole și Hotelul Roundhouse, unde locuiește Dawood.

O altă tânără de 19 ani din Bournemouth a fost arestată sub suspiciunea că a ajutat un infractor.

 

 

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs