CNN. Eroul de 11 ani care a trecut singur granița, pe timp de noapte, cu un număr de telefon scris pe braț
Un băiat de 11 ani din Zaporijia, sud-estul Ucrainei, este considerat drept "eroul nopții" de autoritățile din Slovacia, după ce ar fi reușit să treacă singur granița celor două țări, informează CNN.
CNN citează Ministerul de Interne slovac, care menționează într-o postare pe Facebook că băiatul avea asupra sa un rucsac, o pungă de plastic și un număr de telefon scris pe mână.
"A venit singur, pentru că părinții săi a trebuit să rămână în Ucraina. Voluntarii l-au îngrijit, l-au dus la căldură și și-au dat hrană și apă", a arătat ministerul slovac.
Conform sursei citate de CNN, rudele din Slovacia au putut fi contactate grație numărului de telefon scris pe mâna băiatului și informațiilor dintr-un bilet împăturit, care se afla în pașaportul minorului.
"I-a cucerit pe toți cu zâmbetul său, cu neînfricarea și hotărârea unui adevărat erou", se mai spune în postarea ministerului.
CNN mai precizează că, din data de 24 februarie, când a început invazia rusă, peste 1,5 milioane de ucraineni au părăsit această țară cu aproximativ 44 de milioane de locuitori.
Aproape două treimi dintre ei s-au dus în Polonia. Alții au ajuns în România, Republica Moldova, Ungaria și Slovacia.