3dots.ro

Președintele Croației I-a numit ”țărani analfabeți” pe judecătorii care îl împiedică să se autodesemneze premier după alegeri

Președintele Croației I-a numit ”țărani analfabeți” pe judecătorii care îl împiedică să se autodesemneze premier după alegeri

Preşedintele Croației, care în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare desfășurate recent a susținut că este și candidat pentru funcția de prim-ministru, nu va putea prelua conducerea guvernului din funcția prezidențială, au stabilit judecătorii Durții Constituționale din Croația.

Zoran Milanovic a încercat să acrediteze ideea că ar putea să aibă simultan funcția de președinte și pe cea de prim-ministru, în ciuda avertismentelor instanței constituționale, care i-a comunicat și în timpul campaniei că o astfel de candidatură nu este constituțională.

”Toată lumea trebuie să respecte Constituţia şi legea. Preşedintele a fost atenţionat la timp că poate participa la campanie, dar că va trebui să demisioneze. Acum, gata. El nu mai poate fi prim-ministru”, a declarat, în timpul unei conferinţe de presă, preşedintele Curţii Constituţionale a Croației, Miroslav Separovic.

Preşedintele Zoran Milanovic, un social-democrat care a fost premier între 2011 şi 2016, a surprins la mijlocul lui martie când s-a prezentat drept candidat al partidului său, SPD, în alegerile legislative.

Judecătorii l-au atenţionat atunci: candidatura unui preşedinte în exerciţiu nu este conformă constituţiei şi le-au cerut lui Milanovic şi SPD ”să înceteze imediat activităţile contrare Constituţiei”, iar preşedintele să demisioneze dacă vrea să se lanseze în arena legislativelor.

Zoran Milanovic nu a ținut cont de recomandare şi şi-a continuat campania în faţa rivalului său, prim-ministrul conservator aflat la sfârşit de mandat, Andrej Plenkovic.

Conform DW, Milanovic i-a numit ”țărani analfabeți” și ”muște enervante din grajd” pe judecătorii constituționali, sugerând inclusiv că aceștia ar face parte din ”grupări infracționale”.

Niciunul  dintre partide nu a ieşit câştigător clar în urma alegerilor desfășurate miercurea trecută: HDZ al lui Plenkovic a câştigat 61 din totalul celor 151 de locuri în Parlament, iar SPD – 42 de locuri. Formațiunea de dreapta naționalistă, Mişcarea Patriotică (DP), care a făcut campanie pe o linie foarte dură faţă de migranţi, se află pe locul trei, cu 14 mandate parlamentare.

De atunci, negocierile pentru formarea unei coaliţii sunt în toi, dar nu pare să se contureze constituirea niciunei majorități.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs