Eduard Palaghiţă, un român stabilit de 25 de ani în Statele Unite, a postat pe mai multe pagini de Facebook ce îi aparţin imagini ale Daciei 1300 ce-i aparține, pe străzile pustii din centrul New York-ului. 

”Oraşul care nu doarme niciodată, trage un pui de somn” și-a intitulat Eduard Palaghiţă albumul în care postat mai multe fotografii realizate în centrul New York-ului cu o Dacie 1300 fabricată în 1977 şi pe care a adus-o acum câţiva ani din România peste Ocean.

Eduard Palaghiţă este singurul român care conduce o Dacia 1300 autentică, pe străzile New York-ului, iată ce mărturisea despre pasiunea sa pentru această mașină, în cadrul unui interviu oferit în urmă cu patru ani. 

”Bunicul meu a plecat în State pe timpul lui Ceaușescu. A fugit peste graniță în Ungaria, de acolo în Austria și, într-un final, în America, unde a primit azil politic. După Revoluție am plecat cu toții în America, pentru reîntregirea familiei.

Când am plecat din țară am pierdut contactul cu toți prietenii de acolo. Nu am fost în România de 20 de ani și, în afară de surprizele Turbo și de machetele Dacia, nu am mai avut nici o altă legătură cu România. Nu am uitat de unde am plecat și mereu m-am bucurat când am văzut ceva ce îmi aducea aminte de România. (..)

Am avut multe amintiri în Dacia părinților și a bunicii. Probabil și acest lucru m-a împins să aduc o Dacie în State. Sunt un om nostalgic și mereu caut să am lucruri care îmi aduc aminte de copilărie.

Da, ai mai multe oportunități în America și viața e mai ușoară aici, dar copilăria din România nu se compară cu nici o alta. Am un frate mai mic cu zece ani. El a crescut cu Playstation, nu știe ce înseamnă Șotron, De-a v-ați ascunselea, Lapte gros și alte jocuri pe care le jucam în fața blocului. Păcat!… (..)

Mașina este o Dacie autentică, adusă din România, fabricată în anul 1977. Totul de pe ea e fabricat în România: carburator Carfil, stopuri Elba, centuri fabricate la Brașov, doar planetarele sunt fabricate în Germania, de către producătorul Glaenzer. (..)

Acest vis m-a costat $3.500. De fapt, acesta a fost costul transportului și prețul pentru actele traduse și apostilate. Mașina a ajuns la mine datorită unui schimb cu fostul meu Renaut 12 model USA. Dacă ar fi să pun un preț pe tot, adică transport plus costul mașinii, ar fi undeva la $7.000.

După ce am făcut schimbul, Dacia portocalie a fost pusă pe platformă spre Germania, iar de acolo într-un container pe vapor până la port-ul din New Jersey. Transportul a costat în jur de $2.500.

Mașina a fost oprită la vamă pentru o inspecție. Nu cred că au mai văzut ei să vină o mașină românească în State, lucru care a fost suspect. A fost necesar să facă o inspecție cu raze X, care m-a costat încă $1.000! (..)

Numărul de înmatriculare este american, personalizat: 77 DACIA. Mașina, fiind mai veche de 25 de ani, a putut fi înmatriculată ca vehicul istoric. Doar așa am putut să o înmatriculez în State, pentru că aici scrie în lege că orice mașină mai veche de 25 de ani poate fi înmatriculată astfel.

Știu că în State sunt vreo 50 de Trabant-uri, cel puțin vreo 10 Lada, mai multe Volga și alte mașini… comuniste. Dar nu sunt români pasionați. Eu sunt primul și singurul care am adus o mașină Dacia din România! (…)

Dacia nu este o mașină de muzeu. O scot la plimbare de câteva ori pe săptămână. Când merg într-un loc mai special, fac câteva poze și le postez pe net. Cam în fiecare săptămână apar poze cu Dacia mea în diferite locuri din New York. (…)

Mașina o țin în garaj, dar nu mi-e frică să o parchez pe stradă. Nimeni nu s-ar gândi să o fure pentru că poliția i-ar găsi imediat pe hoți, fiind o mașină unică. Și mulți americani nu știu să conducă mașină care are cutie manuală. Aceasta în sine este un sistem anti-furt”.