Republicanii trimit avioane cu migranți ilegali către Martha’s Vineyard, o stațiune de lux a elitelor democrate
Martha's Vineyard, stațiunea de lux a elitelor americane de orientare democrată, a devenit o adevărată arenă în lupta pentru imigrația ilegală, scrie New York Times.
Aproximativ 50 de migranți ilegali au sosit, miercuri, cu avionul la Martha's Vineyard, afirmă oficialii locali.
Evenimentul consacră intensificarea protestului organizat de guvernatorii statelor conduse de republicani împotriva creșterii semnificative a imigrației ilegale în timpul administrației Biden, care constă în transportul migranților către bastioane democrate precum Washington și New York.
Grupul de migranți, care includea și copii, a sosit cu două avioane în jurul orei 15.00 fără niciun avertisment, a declarat senatorul Julian Cyr, un democrat din Massachusetts.
Oficialii și voluntarii din cele șase orașe ale insulei „au mișcat cu adevărat cerul și pământul pentru a stabili, în esență, reacția pe care am fi avut-o în cazul unui uragan”, a politicianul.
Pe măsură ce migranții au fost testați împotriva COVID-19, au primit mâncare și îmbrăcăminte, s-a născut întrebarea cu privire la cine i-a trimis la Martha's Vineyard.
Stațiunea americană este cunoscută drept destinație de vacanță pentru cei liderii democrați, bogați și puternici – președintele Barack Obama și John Kerry au case în zonă.
În același timp, insula se confruntă cu o penurie de locuințe la prețuri accesibile – prețul mediu al unei case fiind aproximativ un milion de dolari.
De asemenea, sosirea migranților s-a produs chiar la finalul sezonului estival, când locurile de muncă sezoniere dispar.
”Nu există locuri de muncă iarna și nu există locuințe la prețuri accesibile în Martha’s Vineyard. Majoritatea celor care cu venituri mici sau medii, care au un loc de muncă pe insulă nu locuiesc aici, fac naveta”, a declarat o localnică.
Migranții au declarat că au sosit din San Antonio, Texas, că responsabilitatea și costul transportului lor a fost asumat de biroul guvernatorului din Florida, Ron DeSantis.
Taryn M. Fenske, directorul de comunicare al guvernatorului de Florida, a declarat că cele două zboruri fac parte din program inițiat de stat pentru transportul imigranților ilegali în așa-numitele destinații de sanctuar, care are alocate în acest an fonduri în valoare de 12 milioane de dolari.
”Prin sprijinul adus politicilor de frontieră deschise ale administrației Biden, state precum Massachusetts, New York și California se vor ocupa mai bine de îngrijirea acestor persoane pe care le-au invitat în țara noastră prin stimularea imigrației ilegale”, a spus Fenske într-o declarație.
DeSantis, un republican cu veleități de potențial candidat din partea republicanilor la președinția americană, a criticat în repetate rânduri guvernul federal pentru transportul migranților în Florida și a amenințat că îi va trimite în enclave democrate. El a menționat frecvent statul natal al lui Biden, Delaware, ca o posibilă destinație.