Cum e să meditezi copiii miliardarilor? O profesoară povestește experiența din Dubai: ”Mi-a dat 3.000 de dolari ca să-i fac temele pentru acasă”
O profesoară britanică a ales să facă o schimbare în carieră, mutându-se în Emiratele Arabe Unite, unde a oferit meditații copiilor provenind din familii extrem de înstărite.
Sub protecția anonimatului, profesoara în vârstă de 25 de ani a povestit pentru Business Insider experiența pe care a trăit-o în Dubai
”Am predat unor copii care fac parte din familii de elită din Dubai”
La început, când a ajuns în Emirate, prima surpriză a venit de la condițiile în care locuia unul dintre elevii săi, într-un apartament de lux care se întindea pe cinci niveluri, în care accesul se făcea prin intermediul unui lift privat, cu pază strictă la intrare și care era echipa cu sală de artă, spații pentru masaj, sală de sport și chiar un cinematograf privat.
”Am predat unor copii care fac parte din familii de elită din Dubai, milionari și miliardari care au făcut bani din investiții în petrol, startup-uri tehnologice și alte afaceri. Una dintre familiile pentru care am lucrat locuia într-unul dintre cele mai scumpe apartamente din Dubai, care avea o sală de artă, salon de masaj, sală de sport și cinematograf. Era dispus pe cinci etaje și avea un lift privat și câini de pază pe ușă”, a povestit profesoara.
Profesoara susține că părinții elevilor erau mereu ospitalieri și aveau grijă ca ea să se simtă bine în confortul casei lor.
”Părinții nu erau adesea în preajmă, dar cei pe care i-am întâlnit erau aproape întotdeauna prietenoși cu mine. Am avut cele mai multe contacte cu bonele, care țineau mereu companie copiilor. Îmi găteau masa și îmi aduceau băuturi și aproape că mă simțeam parte din familie, ca o soră mai mare”, a mai spus profesoara.
Bacșiș de 20.000 de dolari, 3.000 de dolari pentru temă
Pe lângă aceste beneficii, tânăra mărturisește că părinții acestor elevi nu se uită la bani când vine vorba de educația și de binele copiilor lor.
La un moment dat, unul dintre elevi i-a spus că îi oferă 3.000 de dolari, dacă face temele în locul lui. Mi-a dat 3.000 de dolari ca să-i fac temele pentru acasă”, a povestit femeia.
Tânăra susține că acesta este un comportament absolut normal în Dubai, unde copiii sunt obișnuiți să profite de bogăția extremă a familiilor din care provin.
”Dacă știau că voi fi acasă la un client la un moment dat, se ofereau să plătească dublu sau triplu pentru a mă convinge să vin în schimb la ei. Și de fiecare dată când credeam că le-am văzut pe toate, se găsea ceva care să mă surprindă”, a spus profesoara.
Tânăra mai susține că, într-o zi, a întârziat la meditațiile cu unul dintre elevi, din cauza faptului că i s-a stricat mașina.
La următoarea ședință, mama elevului i-a oferit acesteia 7.000 de dolari pentru reparații, iar la sfârșitul anului i-a dat un bacșiș generos de peste 20.000 de dolari, în semn de recunoștință pentru rezultatele procesului educativ.