3dots.ro

Supărată că i-a fost confiscat telefonul, o elevă a provocat un incendiu într-un cămin și a ucis 19 copii

Supărată că i-a fost confiscat telefonul, o elevă a provocat un incendiu într-un cămin și a ucis 19 copii

Un incendiu produs într-un cămin şcolar din Guyana soldat cu 19 victime pare să fi fost declanşat de o elevă supărată că i-a fost confiscat telefonul mobil, potrivit autorităţilor citate de BBC.

Nouăsprezece persoane – majoritatea eleve – au murit în incendiu, alte câteva persoane au fost rănite, unele fiind în stare gravă, internate în spitale din Georgetown

Incendiul s-a declanşat în zona băii şi a distrus în cele din urmă întreaga clădire, care era parţial din lemn şi adăpostea 57 de elevi la momentul respectiv.

Se pare că ușa dormitorului era încuiată şi avea și ferestrele închise, așa că victimele nu au avut nicio șansă să se salveze.

Media a aflat că administratoarea căminului – care şi-a pierdut fiul de cinci ani în incendiu – nu a reuşit să găsească cheile pentru a descuia uşa dormitorului.

Presa locală a relatat că incendiul a fost atât de puternic încât a fost nevoie de teste ADN pentru a identifica unele victime.

Adolescenta care este suspectată că ar fi provocat incendiul se află în prezent internată în spital cu arsuri şi se pare că și-a recunoscut fapta.

Ea este suspectată că şi-a plănuit atacul după ce fusese sancţionată pentru că avea o relaţie cu un bărbat mai în vârstă și i s-a luat telefonul.

 

 

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs