
Elon Musk nu vrea să se vaccineze anti-COVID: «Toți murim…»

Elon Musk, co-fondatorul Tesla, și-a reafirmat public părerea despre riscurile COVID-19, minimalizând riscurile contractării coronavirusului și a precizat că nu se va vaccina împotriva acestuia, scrie CNN.
Într-un episod din “Sway”, un podcast găzduit de jurnalista Kara Swisher, Elon Musk a declarat că atât el şi cât și copiii săi nu riscă să contracteze COVID, prin urmare, nu intenţionează să fie vaccinaţi împotriva virusului.
Musk a mai declarat că nu crede că e nevoie "să se blocheze toată ţara", ca măsură împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2, ci doar persoanele cu risc să stea în carantină "până trece furtuna".
Întrebat dacă nu vor muri și mai mulți oameni în lipsa acestei măsuri, Musk a declarat scurt: "Toți murim".
În luna mai, omul de afaceri a ameninţat să părăsească statul California, unde se află singura sa fabrică de maşini electrice Tesla din Statele Unite, deoarece autorităţile locale îl împiedicau să reia producţia din cauza pandemiei COVID-19.