Elvețienii care își încălzesc casele la 20C, în loc de 19C, ar putea risca trei ani de închisoare
Conform recomandărilor CE, în această iarnă, europenii vor fi nevoiți să devină mai stoici și să limiteze consumul de energie, sub orice formă ar fi ea…
Extrem de serios în tot ceea ce face, Consiliul Federal Elvețian a indicat deja măsurile legislative adecvate impunerii acestei reduceri a consumului de energie, relatează Blick.
În cazul unui posibil deficit de energie în această iarnă, Legea federală privind aprovizionarea economică din Elveția stipulează ca în clădirile încălzite cu gaz, temperatura interioară nu trebuie să depășească 19C, apa caldă nu mai poate fi încălzită la mai mult de 60C.
Caloriferele sau aerotermele cu aer cald ar fi interzise. Saunele și piscinele ar trebui să rămână oprite.
Cei care încalcă aceste reguli riscă să primească o amendă sau chiar să fie pedepsiți cu închisoarea!
Încălcarea intenționată a regulilor ar putea duce la o pedeapsă de până la trei ani de închisoare.
Chiar și în cazul încălcării prin neglijență este posibilă o amendă între 30 de franci și 3.000 de franci.
”Încălcările prevederilor legii aprovizionării reprezintă întotdeauna contravenții, punctual, infracțiuni și trebuie urmărite din oficiu de cantoane”, a explicat purtătorul de cuvânt al Departamentul Federal al Economiei (DEF), Markus Spörndli.