Elveția. O sferă metalică de 800 de kg umplută cu gin pus la maturat a dispărut de pe fundul unui lac
Modul în care ai putea face să dispară 230 de litri de gin aflați într-o sferă metalică depozitată în timpul verii pe fundul unui lac e unul destul de complicat…
Dar spre uluirea proprietarului și a autorităților elvețiene, fix o asfel de sferă metalica, numai ea cântărind 800 de kilograme a dispărut fără urmă din apele lacului Contance, notează Switzerland Times.
Proprietarul, Cello Fisch, directorul general al Fishgroup GmbH presupune că ginul i-a fost furat și că este vorba de o acțiune ”profesionistă”.
Dispariția sferei de pe fundul lacului a fost descoperită în urmă cu o săptămâna.
Cu coordonatele setate corect, cu macaraua plutitoare gata de acțiune, scafandrul a coborât în apa lacului pentru a demara operațiunea de aducere a ginului la suprafață.
Prima scufundare. Nimic. A doua scufundare. Nimic. A treia scufundare. Din nou nimic.”Ginul nu a fost găsit nicăieri.” A doua zi au continuat căutările. De data aceasta cu doi scafandri, care, din nou, nu au găsit decât amprenta sferei metalice pe fundul lacului.
Ginul a fost depozitat în apele lacului în luna august, la o adâncime de 23 de metri, și sfera a fost acoperită cu o prelată neagră.
Proprietarii depozitează ginul timp de 100 de zile pe fundul lacului, un proces care îi conferă o aromă foarte specială. Mare majoritate din cantitate este deja vândută în avans, iar gențile și etichetele autofabricate erau și ele gata.
Compania are o mare dilemă. Cine plătește prejudiciul? Pentru că nimeni nu s-a gândit că ginul va putea dispărea d epe fundul lacului și nu există o asiguarre în acest sens.