Ministrul Apărării din Finlanda pune copiii înaintea NATO! ‘Vreau să mi-i amintesc şi altfel decât în poze’

În plin proces de aderare la NATO al țării sale, Antti Kaikkonen, ministrul Apărării finlandez, a anunţat decizia sa de a lipsi de la serviciu în lunile ianuarie şi februarie pentru a se ocupa de al doilea său copil, născut în iulie, informează AFP.
Statul finlandez oferă 54 de zile de concediu proaspeţilor taţi. Aproape 80% îşi iau acest concediul, însă este o raritate printre liderii politici.
"Copiii sunt încă mici, vreau să mi-i amintesc şi altfel decât în poze", a postat el pe Twitter.
Partidul din care face parte Kaikkonen a salutat decizia sa de a-şi lua concediu paternal de două luni chiar dacă țara este în plin proces de aderare a la NATO.
"Susţinem cu mândrie decizia lui Antti Kaikkonen", a declarat ministrul de Finanţe şi şefa partidului Centru, Annika Saarikko, membră a coaliţiei la putere la Helsinki.
În țările nordice, concediul paternal a devenit un lucru obișnuit, dar e o practică rară printre liderii politici, Kaikkonen fiind printre puţinii care au recurs la acest demers legal.
Fostul premier Paavo Lipponen a fost cel care a deschis drumul când şi-a luat de două ori câteva zile de concediu de paternitate atunci când era şef al guvernului.
"Libertatea de a lua sau de a decide un concediu familial aparţine fiecăruia", a afirmat Annika Saarikko.

