Nesiguranță, lipsa de civilizație, comunitarism, cancel culture… Tot mai mulți francezi se expatriază, iar o mare parte dintre ei sunt împinși s-o facă din cauza dezamăgirii, scrie Le Figaro.

Francezii nu mai recunosc Franța. Cea pe care au cunoscut-o în tinerețe sau cea povestită de părinții lor. 

Atacurile, spargerile, lipsa de civilizație, traficul, cresterea comunitarismului, dar și ”fractura societății” sau această ”cultură a anulării” (cancel culture) care le mătură istoria, sunt factorii pe care îi reclamă…

Îngrijorați de această ”mare metamorfoză” a țării pe care o iubesc, ei au ales să o părăsească. 

Una dintre consecințele globalizării este că o proporție tot mai mare a francezilor se mută în străinătate. 

Motivațiile lor sunt foarte diferite: economice, fiscale și apoi și chestiuni de calitate a vieții, securitate, identitate. 

De obicei, aleg anumite destinații turistice, precum Bangkok, Manila, Miami sau Lisabona. În străinătate se poate observa un număr de voturi acordate lui Zemmour mult mai mare decât media națională: e votul unei mici comunități franceze de diferite vârste, expatriate din dezamăgire care cred că țara noastră se pierde…".

Fete ”care sunt violate în mijlocul străzii”, copii ”care se înjunghie până la moarte”, polițiști, pompieri care sunt atacați, clădiri care iau foc, o adolescentă pusă sub protecția poliției pentru ca a criticat islamul pe internet, o femeie ”arsă de vie pentru că a vrut să trăiască normal”, burkini-ul (costum de baie integral ismlamic) care devine un ”non-subiect” pentru primarul ecologist din Grenoble, ca să nu mai vorbim de atacuri… 

”Ce este înfricoșător, este că nu mai există limite, că avem impresia că orice se poate întâmpla.

Cred că aici modul nostru de viață este amenințat: zidurile care păzesc civilizația noastră încep să se clatine, elitele noastre sunt deconectate”, afirmă Christophe, 60 de ani, consultant financiar.

”Corpul prefecturii a fost demontat, corpul diplomatic de asemenea. Uită-te la prăbușirea Franței în clasamentul Pisa care masoară cunostințele elevilor! 

Student la Sciences Politiques, cu profesori precum Alfred Grosser sau Georges Vedel, m-am simțit elevat spiritual. Ce s-a întâmplat cu această instituție, care preia linia universităților americane?”, mai spune el.

În 2019, a fost atacat în metroul parizian. ”Mi-am dat seama că nici măcar arondismentul 16 al Parisului nu mai era un sanctuar. Am văzut acest oraș scufundat în delincvență, regretă el.

Și-a petrecut vacanțele în Portugalia și a construit primele baze.

”M-am simțit în total acord cu portughezii, foarte francofili, atașați ideii de păstrarea tradițiilor lor și înzestrați cu o identitate foarte puternică.

Catolic practicant, am redescoperit un aspect al Franței pe care nu il mai vedeam acasa: acela al boom-ului postbelic, marcat de o viața liniștită, cultură, o școală solidă, importanța familiei. 

Frumusețea orașului cu șapte dealuri, micile baruri, marea și azulejos au făcut restul. 

În timp ce la începutul vieții mele profesionale am prioritizat obținerea unor venituri mari și dezvoltarea carierei, astăzi calitatea vieții este prioritară: dacă s-ar prezenta o oportunitate de a lucra la Lisabona sau de a munci de acasă, aș profita imediat”.

Ungaria are, de asemenea, un grad de atractivitate pentru francezi. Totul a început după o scurtă propoziție rostită de Viktor Orban în 2017:

”Evident că vom lăsa să intre pe adevărații refugiați: nemții, olandezii, francezii, italienii, politicienii și jurnaliștii îngroziți. Creștinii nevoiți să-și părăsească țara, care vor să găsească aici Europa pe care au pierdut-o acasă”, afirma premierul maghiar. 

Ferenc Almássy, redactor-șef al Visegrad Post, un portal de știri de orientare conservatoare, primește în mod regulat ”cereri de informații” de la francezii care intenționează să se stabilească în Ungaria. 

”În ultimii cinci ani, cunosc o duzină care au venit din motive de siguranță a vieții. Un fenomen minor, dar revelator. În Ungaria, nu ne confruntăm cu imigrația. Nu există atacuri. Nu  cunoaștem.frica atunci când luăm autobuzul noaptea. Dar avertizez întotdeauna: să-ți schimbi viața, să înveți limba maghiară, să-ți începi cariera de la zero, e foarte greu! Sunt și oameni care se reîntorc…”, spune jurnalistul maghiar.

În orice caz, Laure afirmă că ”nu se întoarce”. La 48 de ani, căsătorită pentru a doua oară cu un francez de origine maghiară, mamă a doi copii, Laure s-a mutat în Ungaria la sfârșitul lui 2019.

”Franța a fost cea care m-a forțat să plec! Sunt foarte supărată pe țara mea… Sunt mulți oameni care nu vor să ne respecte legile, dar noi suntem paria: iubim Franța și trebuie să plecăm!.  

Ne-am gândit că până la urmă ne vom muta acolo pentru bătrânețe, dar, la Nîmes, am fost victimele mai multor tentative de spargere. Fiului meu i s-a furat scuterul. Nu putea lua autobuzul singur. Fiica mea a fost agresată de o bandă de ticăloși care o urmăreau: ”Ești bună!”… Nu mai trăiam”, spune Laure. 

Vara trecută, copiii ei s-au întors în Franța pentru două săptămâni. După ce băiatul a fost agresat, vacanța a fost întreruptă. Astăzi, cei doi tineri se văd făcându-și viața la Budapesta:

”Fiica mea de 23 de ani și-a găsit un loc de muncă bun într-un grup american. În timp ce fiul meu își continuă studiile în informatică. 

Și toată îngrijorarea aceea pe care am avut-o ca mamă de îndată ce întârziau zece minute, toată acea greutate s-a evaporat! Urmărind știrile de pe canalele franceze, pot spune că nu regretăm nici un pic alegerea făcută”, indică Laure, care, în Ungaria, a devenit profesoară de franceză.

În localitatea în care familia și-a stabilit reședința în Ungaria, lângă lacul Balaton, ”sunt italieni, olandezi, germani, austrieci. 

Paisprezece familii de expați care și-au părăsit țara din aceleași motive. Inclusiv prietenii care au fost jefuiți de nouă ori în Seine-et-Marne…

Este regretabil, pentru că noi eram ”forțele vii” ale Franței, iar tu, primești oameni care sunt interesați doar de beneficii”, spune Laure.

Cum e viața în această zonă rezidențială frumoasă? ”Nici măcar nu încui ușa casei mele când merg la cumpărături. Când stăm la un pahar pe terasă cu prietenii, îmbrăcați așa cum ne dorim, ne putem lăsa laptopul pe masă. 

Când merg la plajă, pot sta în apă o oră fără să mă uit înapoi, geanta mea va fi tot acolo. 

Nu mă pot simți complet maghiară, am crescut cu Franța în suflet, dar știu ce îmi dă Ungaria și ce nu mi-a oferit Franța : dacă nu suntem în siguranță, nu avem libertate”, afirmă expata din Franța

Pentru Paul, 47 de ani, revelația s-a produs într-o seară a anului 2016, atunci când se îndrepta cu partenera sa spre un restaurant din Nantes. 

”Am fost jefuiți, cu cuțitul în gât S-a întâmplat și cu câțiva dintre prietenii noștri. Și, cu trei luni mai devreme, partenerei mele i s-a furat telefonul mobil”, își amintește el. 

Un an mai târziu, se află în Naxos, o insulă grecească de care se îndrăgostiseră în timpul unei vacanțe. 

”Am început cu mici joburi ca să vedem cum suntem acceptați de populația locală. Ne-am păstrat totuși apartamentul din Franța, pentru a ne întoarce iarna. Cea mai grea parte este primul pas. Dar, sincer, acum ne simțim în Grecia ca acasă!”, povestește cuplul de francezi.

Paul a lăsat un loc de muncă bun pentru a deveni ospătar: 

”Am pierdut 2000 de euro din salariu, dar mai am la sfârșitul lunii! Lucrăm 70 de ore pe săptămână, dar găsim timp să mergem la înot. 

Și ce calitate a vieții! Multă solidaritate, fără stres, fără atacuri. Toată lumea se salută, se respectă și nimeni nu se plânge. 

Mă întorc cu un scuter, îl pot lăsa ore în șir în fața unui magazin fără să fie furat, nu mă întreb niciodată dacă mi-am închis geamul cum trebuie… Toți prietenii noștri ne invidiază, un cuplu chiar se pregătește să ni se alăture”, subliniază el.

În rândul francezilor de credință mozaică, tentația este și mai mare: 46% dintre aceștia s-au gândit deja să părăsească Franța, potrivit unui sondaj recent realizat de Fondapol. 

Două treimi dintre cei chestionați au spus că au experimentat ”remarci jignitoare” .

”M-am simțit neliniștit în Franța de ani de zile. Copiii mei au plecat în Israel cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, cu fosta mea soție. 

Văd Franța pierzându-și sufletul! Ne îndreptăm către un scenariu ca în "Supunerea", de Houellebecq.

Am impresia că locuința mea nu mai este în siguranță. În fiecare zi auzim noi cazuri de coreligionari insultați sau atacați în timp ce purtau yarmulke, înjunghiați în strigăte de Allah akbar, faptul că nici măcar nu se mai vorbește franceză în anumite cartiere.

Îl așteptam pe Sarkozy și pe Kärcherul lui, îl așteptam pe Valls, de fapt, niciun guvern nu a reacționat, iar extremele au continuat să crească. Desigur, acum există o alee Mireille-Knoll, mama mea, victimă a unei crime antisemite în martie 2018. Dar, ce se va schimba?", afirmă Daniel Knoll, 65 de ani, agent imobiliar în regiunea Parisului.