3dots.ro

Povestea celor două surori gemene vândute la naştere, reunite din întâmplare după 19 ani, cu ajutorul TikTok – video

Povestea celor două surori gemene vândute la naştere, reunite din întâmplare după 19 ani, cu ajutorul TikTok – video
Din articol:

Amy şi Ano două surori gemene, despărțite imediat după naştere şi vândute altor familii, au reușit să se revadă datorită unui concurs de talente și a unui clip video postat pe TikTok, relatează BBC.

Primul episod din povestea celor două surori gemene s-a petrecut pe când aveau doar 12 ani. Amy Khvitia se afla în vizită la naşi, într-un orăşel de pe coasta Mării Negre, când a descoperit în timp ce urmărea „Georgia’s Got Talent”, o fetiţă identică cu ea. „Toţi cunoscuţii au sunat-o pe mama să o întrebe de ce am participat, sub un alt nume, la concurs”, dar familia nu a dat importanţă acestui episod.

Şapte ani mai târziu, în noiembrie 2021, Amy a postat o pe TikTok un video în care apare cu părul albastru şi cu un piercing în sprânceană. La peste 320 de kilometri distanță de orașul în care locuiește, în Tbilisi, o altă adolescentă de 19 ani, Ano Sartania, a descoperit înregistrarea datorită unei prietene.

Reunirea celor două surori, după 19 ani

Ano a încercat să o contacteze online pe fata care postase clipul video, dar nu a reuşit, aşa că a apelat la un grup de WhatsApp în care, din fericire, cineva o cunoştea pe Amy şi le-a ajutat să intre în legătură .

Amy a realizat imediat că Ano este fetiţa pe care o remarcase cu ani în urmă în show-ul de televiziune. „Te-am căutat de atât de mult timp”, i-a scris. „Şi eu”, i-a răspuns Ano.

Treptat, pe parcursul următoarelor zile, cele două au descoperit că au foarte multe lucruri în comun: amândouă s-au născut la maternitatea din Kirtskhi, care astăzi nu mai există.

Dar, potrivit certificatelor de naştere, se născuseră în zile diferite, ceea ce, în mod logic, excludea posibilitatea de a fi surori, deși argumentele în favoarea acestei ipoteze erau numeroase.

Au realizat că sunt surori gemene

Cele două ascultau acelaşi gen de muzică, amândouă iubeau dansul, ba chiar aveau şi aceeaşi coafură. Mai târziu au descoperit că suferă inclusiv de aceeaşi boală genetică – displazie fibroasă.

„De fiecare dată când descopeream ceva nou legat de Ano, lucrurile deveneau din ce în ce mai ciudate”, mărturiseşte Amy.

Pentru prima data s-au întâlnit faţă în faţă la Tbilisi. „Era ca şi când mă uitam în oglindă, aceeaşi faţă, aceeaşi voce. Eu eram ea şi ea era eu”, a spus Amy.

Atunci au realizat că fără nicio îndoială că sunt surori gemene și au decis să-şi confrunte familiile şi să afle adevărul legat de naşterea lor.

Cum au fost adoptate

Mama lui Amy a mărturisit că o prietenă i-a spus, în urmă cu 19 ani, că la un spital local există un bebeluş pre care părinții biologici nu-l doreau. Pentru că nu putea să aibă copii, a consimțit să le plătească medicilor o sumă de bani pentru a o putea adopta și a o creaște ca şi când ar fi a ei.

Prin exact aceeași situație a trecut și mama lui Ano. Niciuna dintre familiile adoptive nu a cunoscut faptul că fetele pe care le-au adoptat erau gemene și, în ciuda sumelor mari plătite pentru a le adopta, spun că nu au realizat că este ilegal.

În momentul respectiv, Georgia trecea printr-o perioadă de tulburări politico-sociale, şi având în vedere că în proces a fost implicat şi personalul spitalului, au crezut că totul este legal. Niciuna dintre familiile nu a dezvăluit cât de mulţi bani au oferit pentru fete.

Și-au regăsit mama biologică datorită unui grup de Facebook

Amy şi Ano au vrut să știe dacă părinţii biologici le-au vândut doar pentru a face rost de niște bani. Au cerut ajutorul într-un grup de Facebook dedicat reunirii familiilor cu copii adoptaţi ilegal la naştere şi au împărtăşit povestea lor.

O tânără din Germania a răspuns, spunând că mama ei a născut gemene la Maternitatea Kirtskhi în 2002 și, în ciuda faptului că i s-a spus că au murit la naştere, femeia avea unele îndoieli. În urma efectuării unor teste ADN a reieşit că fata din grupul de Facebook este sora lor și trăieşte cu mama biologică, Aza, în Germania.

Grupul care a reunit familia georgiană a fost înfiinţat, în 2021, de jurnalista Tamuna Museridze, ea însăşi adoptată ilegal la naştere. Femeia a pus bazele grupului pentru a-și căuta familia, dar demersul ei a expus un scandal naţional privind traficul de copii, care a afectat vieţile a zeci de mii de oameni, de-a lungul a zeci de ani.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs