![](https://3dots.ro/wp-content/uploads/2025/01/3dots.ro_-200x133.webp)
Un general american anticipează un război cu China și îi îndeamnă pe soldați să fie pregătiți pentru luptă din acest an
![Un general american anticipează un război cu China și îi îndeamnă pe soldați să fie pregătiți pentru luptă din acest an](https://3dots.ro/wp-content/uploads/2023/10/general-american-razboi-china.webp)
Un general american avertizează despre riscul ridicat de război cu China în 2025 – localizat, cel mai probabil, în jurul Taiwanului – şi îi îndeamnă pe ofiţerii săi să fie pregătiţi pentru luptă din acest an.
Asta pentru că nu e suficient un singur război destul de complicat în lume…
”Sper că mă înşel. Instinctul meu îmi spune că vom lupta în 2025”, a scris generalul forţelor aeriene Michael Minihan într-o notă internă, a cărei autenticitate a fost confirmată de Pentagon pentru AFP, scrie Washington Post.
”Xi Jinping are atât o echipă, un motiv, cât şi o oportunitate pentru 2025”, este de părere generalul , considerând că alegerile din Taiwan, ce vor avea loc în 2024, îi vor oferi liderului chinez o oportunitate să acţioneze, iar cursa pentru Casa Albă, ce va avea loc în acelaşi an, va oferi Chinei o ”Americă distrasă”.
Nota generalului american lansează un apel trupelor sale să se antreneze pentru luptă, inclusiv să meargă la standuri pentru a trage în ţinte. Generalul îi invită să ”vizeze capetele”.
În august, China a efectuat importante exerciţii militare în jurul Taiwanului, o demonstraţie de forţă fără precedent, ca răspuns la vizita pe insulă a lui Nancy Pelosi, la acea dată preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite.
China consideră că insula, cu o populaţie de 24 de milioane de locuitori, este una dintre provinciile sale care încă nu s-a reunit cu restul teritoriului său după încheierea războiului civil chinez în 1949.