3dots.ro

Germania. O companie a cerut micșorarea chiriei pentru că proprietarul spațiului făcea plajă nud în curte, dar a pierdut

Germania. O companie a cerut micșorarea chiriei pentru că proprietarul spațiului făcea plajă nud în curte, dar a pierdut

Un tribunal din Germania a decis că o companie nu are destule motive să ceară micșorarea chiriei pentru spațiul închiriat doar pentru că proprietarul clădirii face plajă dezbrăcat în curte, scrie The Guardian.

O companie germană cu activitate în domeniul resurse umane a închiriat un etaj într-o clădire aflată într-o zonă selectă din Frankfurt, dar nu a plătit chiria invocând mai multe motive, inclusiv faptul că proprietarul clădirii face nudism în curte.

Proprietarul, deloc pudibond, a luptat în instanță pentru dreptul său la nuditate publică și a dat compania în judecată.

Și a făcut-o cu temei, pentru că tribunalul din Frankfurt a respins argumentele companiei, motivând faptul că ”posibilitatea de utilizare a proprietății închiriate nu a fost împiedicată de faptul că reclamantul se bronza dezbrăcat în curte”.

Decizia a fost întărită și de o curte de apel, după ce și în primă instanță hotărârea a fost tot în favoarea proprietarului.

Potrivit judecătorilor, locul unde proprietarul făcea plajă putea fi văzut din birourile închiriate doar dacă cineva se apleca mult pe fereastră.

Instanța a mai spus că chiriașul nu a reușit să demonstreze că proprietarul cobora dezbrăcat pe scări.

„Dimpotrivă, reclamantul a declarat că întotdeauna purta un halat de baie pe care îl dădea jos doar când ajungea la șezlong”, potrivit hotărârii instanței.

Compania a repurtat totuși și un mic succes: instanța a decis că are dreptul la o reducere a chiriei timp de trei luni din cauza zgomotului produs de unele lucrări de construcții.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs