Prințul Harry i-a adus un omagiu bunicii sale, Regina Elisabeta a II-a, pe care o descrie ca fiind cea care l-a călăuzit în viață, informează The Guardian.
În primul său mesaj public de la moartea reginei Elisabeta a II-a, Ducele de Sussex afirmă că Regina a fost ”admirată și respectată în întreaga lume”, iar ”grația și demnitatea ei, care au rămas neclintite și adevărate de-a lungul întregii sale vieți, au devenit acum moștenirea veșnică pe care o lasă în urmă”.
”Bunico, în timp ce această despărțire finală ne aduce o mare tristețe, sunt mereu recunoscător pentru toate momentele pe care le-am petrecut împreună – de la cele mai timpurii amintiri din copilărie cu tine, la momentul în care te-am văzut în calitate de comandant șef, până la cel în care mi-ai cunoscut soția cea dragă și ia-i îmbrățișat pe strănepoții tăi iubiți”, a scris Prințul Harry.
”Deja ți se simte mult lipsa, și nu doar de noi, ci de întreaga lume. Și dacă vorbim de primele momente, acum îl onorăm pe tatăl meu în noul său rol ca Regele Charles al III-lea”, a mai spus prințul Harry.
”Îți mulțumesc pentru sfaturile sănătoase. Pentru zâmbetul tău molipsitor. Și noi zâmbim acum știind că tu și bunicul v-ați reunit în pace”, a mai transmis Harry.