Il Giornale surprinde într-un reportaj trăirile medicilor aflați în prima linie a luptei împotriva noului coronavirus și dramele la care asistă, ale celor plecați dintre noi, învinși de boală – e descrierea unei lumi pe care încă n-o conștientizăm, nu pare să fie reală, dar cu care ne confruntăm în aceste zile și peste care umanitatea trebuie să treacă, pentru a merge mai departe. 

”Linia frontului împotriva Covid trece și prin coridoarele acestei clădiri cenușii, cu un aspect vag sovietic, proiectată de Giò Ponti în anii '50 – spitalul San Carlo Borromeo din Milano.

Între pereții săi se perindă fețe ascunse de măști, saluturi atente, făcute la distanța recomandată, amestecate cu rutina instituției, dau senzația că te afli într-un film catastrofal din anii '70. Ascultând relatările medicilor realizați că nu e vorba de un film, catastrofa e deja aici, cu toate că toți cei implicați luptă cu disperare pentru a ieși din ea.

”Am impresia că mă lupt cu un tsunami, o luptă din care, oricât mult m-aș strădui, pare că nu mă voi putea opri niciodată. Problema principală este să găsim noi locuri de internare. Resuscitarea a avut 8 paturi, apoi am reușit să mai adaug 7, apoi alte 8 și în final 16, ajungând la 31 de locuri. Duminică dimineață am fost încântat că am găsit încă 6 locuri noi, dar la prânz le-am găsit pe toate ocupate. Pentru o clipă m-am simțit învins”, spune prof. dr. Stefano Muttini, șeful Reanimării.

Crearea de spații noi pentru internări este o problemă majoră. Prof. dr. Stefano Carugo, șeful departamentului inimă-plămân, a condus echipa de jurnaliști prin încăperi acoperite de praf, unde muncitorii trag cabluri și conectează terminalele electrice.

”Aici vom avea încă 12 locuri pentru pacienții cu probleme cardiace, care au nevoie de terapie intensivă, camerele vor fi pe deplin funcționale în două zile. În vremuri normale, ne-ar fi luat luni întregi, în schimb am acum făcut-o în cinci zile”, spune prof. dr. Stefano Carugo.

Dar această cursă împotriva timpului, pentru a găsi noi locuri de internare, ce niciodată nu sunt suficiente, pare la un moment dat să fie o muncă sisifică.

Există exemple de profesionalism, de umanitate. Profesorul Stefano Mutti își amintește de momentul în care și-a consultat echipa cu privire la cei care se oferă să meargă și să lucreze în departamentul Covid – că toți s-au oferit voluntari.

”Sunt mândru de asta, dar sunt conștient că pentru mulți vor fi experiențe foarte grele. La final, întreaga noastră categorie se va găsi profund testată pentru perioada cu care ne confruntăm”, spune prof. dr. Stefano Mutti.

Primarul te însoțește în tranșee, îți face drum de-a lungul zidului ridicat în ultima săptămână. Este linia roșie subțire dintre reanimarea convențională și cea rezervată noului coronavirus – mori în amândoi, dar într-un mod diferit.

La vederea primarului, medicii în costumele lor izolatoare, fac din degete semnul victoriei și zâmbesc din spatele măștilor, dar victoria este încă departe. Așa cum crede și doctorul Carlo Serini, tocmai ieșit din tura de noapte.

”Sunt reanimator de ani de zile, dar acum este altceva. În această seară m-am apropiat de un bărbat în vârstă, tocmai îi pusesem casca de respirație. Privea în jur speriat, m-am aplecat și m-a întrebat șoptit cât de gravă e situația lui. De data aceasta nu am avut răspunsuri", spune medicul italian.

”Știți care este cel mai dureros sentiment pe care îl trăiesc aici? Că pacienții mor singuri, fără cei dragi alături, și că trebuie să-i asculți atunci când te roagă să le spui ultimele cuvinte copiilor, nepoților”, spune doctorul Francesca Cortellaro, șeful camerei de urgență a spitalului San Carlo Borromeo.

”Vezi camera de urgență? Pacienții cu Covid-19 intră singuri, nicio rudă nu îi poate urma. Atunci când sunt gata să plece dintre noi o simt, sunt lucizi, nu intră în narcoleprie. Senzația pe care o resimt e similară cu cea a unui înec.

Ultima dintre cei plecați, căreia i-am fost alături era o bunică. Dorea să-și vadă nepoata. Am scos telefonul și am apelat-o video. Și-au luat rămas bun. Curând după acest moment s-a prăpădit. Am o listă lungă de apeluri de acest fel, o numesc lista de adio. Sper ca autoritățile să ne ofere destule dispozitive pentru a nu-i lăsa pe acești oameni să moară singuri, fără să-i vadă pentru ultiima dată pe cei dragi”, mai spune medicul italian.