
Un oficial indian a secat un baraj ca să-și găsească telefonul, pe care l-a scăpat în apă după un selfie

Un oficial indian a considerat necesar să ordone secarea unui baraj pentru a-și recupera telefonul, pe care îl scăpase în apă după ce își făcuse un selfie, relatează BBC.
În timp ce-și făcea un selfie, Rajesh Vishwas, un inspector alimentar, a scăpat, duminică, 22 mai, telefonul Samsung, în valoare de aproximativ 1.200 de dolari, în barajul Kherkatta, statul indian Chhattisgarh.
După ce scafandrii locali la care a apelat nu au reușit să-i găsească telefonul, oficialul a plătit ca să fie adusă o pompă.
”Am avut permisiunea verbală de la un coleg responsabil, să scurgem puțină apă într-un canal din apropiere. Operațiunea a fost, de fapt în beneficiul fermierilor”, a declarat oficialul guvernamental în apărarea sa.
De asemenea, Vishwas a insistat că nu a abuzat de poziția sa și a spus că apa pe care a irosit-o ”provine din preaplinul barajului”.
A fost nevoie de trei zile pentru a pompa două milioane de litri de apă, cu care se puteau iriga 600 de hectare de teren agricol.
Suspendat din cauză că și-a folosit abuziv poziția, oficialul indian a susținut că telefonul conținea date sensibile ale guvernului și trebuia obligatoriu recuperat.
In Kanker, #Chhattisgarh, an officer is accused of pouring 21 lakh liters of water for a mobile worth Rs 1 lakh, which could have irrigated 1,500 acres of land. ⤵️
Via-@Anurag_Dwary pic.twitter.com/qzINUDT4Gu
— Siraj Noorani (@sirajnoorani) May 26, 2023