
Cum a câștigat Iranul un război cu SUA, într-o simulare făcută de Pentagon: «Totul s-a terminat în 5 minute!»

Pentagonul a avut surpriza să consemneze înfrângerea forțelor sale, fără drept de apel, în cadrul unei confruntări simulate cu Iranul, în cadrul unui exercițiu militar realizat în urmă cu 18 ani, intitulat ”Millenium Challenge”, care a avut drept principal scop testarea capacităților flotei americane în cazul unui conflict militar cu regimul de la Teheran.
Comanda ”forțelor roșii adverse” (care, în cadrul exercițiului, jucau rolul armatei iraniene) a fost deținută de un general în retragere al Infanteriei Marine, Paul Van Riper, renumit pentru tacticile sale neortodoxe cu ajutorul cărora reușise să învingă de mai multe ori forțele americane, în jocuri de război similare.
Conform scenariului original al exercițiului de război, misiunea forțelor americane consta în redeschiderea și securizarea rutelor maritime, neutralizarea armelor de distrugere în masă ale ”roșilor” și eliberarea teritoriilor care, potrivit scenariului, fuseseră ocupate abuziv de membrii aceleiași echipe ”roșii”.
Planul prevedea ca forțele americane să lanseze primva lovitură, una ”preventivă”, înainte ca amenințarea ”forțelor roșii” să-și sporească intensitatea.
Van Riper, comandantul ”forțelor iraniene” în acest exercițiu, a decis să modifice regulile jocului și a atacat primul, în momentul în care flota ”americană” a ajuns în raza armelor sale.
Van Riper a lansat un baraj de rachete antinavă, lansate de la țărm, din avioane civile care zburau la joasă înălțime, sau de pe lansatoare camuflate pe nave comerciale. Concomitent, a lansat un atac kamikaze asupra grupului naval de luptă american, folosindu-se de mai multe bărci rapide, echipate cu explozivi.
Inițiativa generalului Van Riper a facut ca acest exercițiu să devină, ipotetic, cel mai mare ”dezastru” al flotei americane, de la Pearl Harbor încoace.
Grupul de luptă naval american era echipat cu sisteme antirachetă de tip Aegis (similare cu cel instalat la Deveselu, în România), dar acestea au fost rapid copleșite de numărul mare de rachete lansate asupra navelor de inamic.
”Totul s-a terminat în cinci, poate zece minute”, a declarat Van Riper.
În total, forțele navale americane au pierdut 19 nave de luptă (incluzând un portavion, mai multe crucișătoare și cinci nave amfibii de asalt).
Cum s-a putut ajunge la acest deznodământ? Scenariul exercițiului era ca americanii să lovească ei primii, iar ”forțele roșii” care ar fi supraviețuit acestei ”lovituri preventive” ar fi urmat să încerce un contraatac. Comandantul inamicului, Van Riper a refuzat acest lucru și a decis să lovească el primul, dând peste cap toată strategia atacatorilor.
În plus, el nu a folosit, pentru comunicații, transmisii standard radio sau sisteme de moderne, care ar fi putut fi cu ușurință interceptate, ci curieri pe motociclete și mesaje codificate transmise prin intermediul diverselor apeluri care chemau credincoșii la rugăciune.
După acest episod nefast, organizatorii exercițiului au decis să-l reia în condițiile în care fusese planificat. Abia în aceste condiții, la care s-au adăugat mai multe restricții impuse ”echipei roșii”, forțele americane au câștigat confruntarea.