Cum obișnuiau să doarmă oamenii până la apariția iluminatului electric

15 Ian 2022 | scris de Cristina Romanescu

La fel ca mulți dintre noi și A. Roger Ekirch, profesor la departamentul de istorie de la Virginia Tech, credea că cele opt ore de odihnă pe noapte reprezintă o constantă biologică care ne-a însoțit de-a lungul generațiilor. 

Cum obișnuiau să doarmă oamenii până la apariția iluminatului electric

Dar, în timp ce studia viața nocturnă în Europa și America preindustrială, el a descoperit primele dovezi că oamenii obișnuiau să doarmă pe segmente - un prim somn și un al doilea somn, cu o pauză de câteva ore între ele, potrivit CNN.

Oamenii foloseau acel interval pentru a sta de vorbă, a avea relații intime, a se ruga, a mânca și a lua medicamente.

”Este un model de somn necunoscut lumii moderne”, spune Ekirch.

Cartea lui Ekirch, ”At Day's Close: Night in Times Past”, dezvăluie peste 500 de referințe la somnul bifazic. Între timp, cercetătorul a găsit peste 2.000 de referințe în peste 10 limbi, care merg înapoi în timp până în Grecia antică. 

Somnul într-o singură repriză este relativ nou în istoria omenirii, certifică istoricul în cartea publicată. El a devenit un obicei comun doar după răspândire iluminatului electric și a revoluției industriale.

Istoria somnului nu numai că dezvăluie detalii fascinante despre viața de zi cu zi din trecut, dar munca lui Ekirch și a altor istorici și antropologi îi ajută pe oamenii de știință să obțină o nouă perspectivă asupra a ceea ce constituie un somn bun. De asemenea, oferă noi modalități de a face față tulburărilor de somn.

Este util să cunoaștem acest model vechi de somn, crede Ekirch. El este convins că ”un număr mare de oameni care astăzi suferă de insomnie în mijlocul nopții, principala tulburare de somn în Statele Unite – și probabil în majoritatea țărilor industrializate – nu au o problemă, ci se confruntă cu un ecou al acestu vechi tipar de somn. El a subliniat însă că vorbește dintr-o perspectivă istorică și nu ca medic.

Adulții au nevoie de cel puțin șapte ore de somn pe noapte, dar mai mult de o treime dintre adulții americani nu dorm suficient în mod regulat, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA.

Prima referire la somnul bifazic găsită de Ekirch a fost într-o mărturie dintr-un proces din 1697. Depoziția unei fetițe de 9 ani pe nume Jane Rowth a menționat că mama ei s-a trezit după ”primul somn” pentru a ieși din casă. Mai târziu, mama a fost găsită moartă.

”Nu auzisem niciodată expresia și a fost exprimată în așa fel încât părea ceva perfect normal. Am început apoi să dau peste alte referințe în aceste depoziții legale, dar și în alte surse”, a spus el.

Ulterior, Ekirch a găsit multiple referiri la un ”prim” și ”al doilea” somn în jurnale, texte medicale, literatură și cărți de rugăciuni.

Un manual medical din Franța secolului al XVI-lea sfătuia cuplurile că cel mai bun moment pentru a concepe un copil nu era la sfârșitul unei zile lungi de muncă, ci ”după primul somn”, când ”au mai multă plăcere” și ”o fac mai bine”.

Totuși, la începutul secolului al XIX-lea, primul somn a început să se extindă în detrimentul celui de-al doilea somn, a descoperit Ekirch, și al perioadei de veghe intermediară.

Până la sfârșitul secolului, din cel de-al doilea somn a rămas doar să mai lenevești 10 minute în pat după ce suna alarma....


CLICK - Follow us on Google News