3dots.ro

Italia. Pacienții infectați cu coronavirus care refuză tratamentul ar putea fi spitalizați forțat

Italia. Pacienții infectați cu coronavirus care refuză tratamentul ar putea fi spitalizați forțat
Din articol:

Ministrul italian al Sănătății a propus spitalizarea forțată a persoanelor infectate care refuză tratamentul pentru coronavirus, relatează The Guardian.

Propunerea s-a ivit în condițiile în care în regiunea Veneto, în nordul peninsulei, au apărut noi focare de infecție.

Noul val de infectări a fost produs de un bărbat care a dezvoltat simptome de coronavirus în ziua în care s-a întors dintr-o călătorie de afaceri în Serbia și a refuzat, inițial, să fie tratat.

”Evaluez, acum, împreună cu departamentul juridic, posibilitatea spitalizării obligatorii în cazuri în care o persoană care refuză tratamentul trebuie să fie internată și tratată”, a declarat Roberto Speranza, ministrul Sănătății din Italia.

Corriere della Sera a scris că măsura a fost deja folosită în cazul unei paciente în vârstă din Monza, Lombardia, regiunea cea mai afectată de virus, care în martie a refuzat să meargă la spital deși avea simptome severe.

Speranza a avertizat, de asemenea, că cei care sunt bolnavi și încalcă regulile de izolare sunt pasibili de închisoare și că perioada de carantină de 14 zile pentru cei care vin în Italia din țări din afara zone Schengen este obligatorie.

La nivel național, în Italia, rata infectărilor și deceselor a scăzut semnificativ de la relaxarea măsurilor de restricție de la începutul lunii mai. Luni au fost raportate 208 de cazuri și 8 decese.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs