Italienii care folosesc engleza în comunicarea oficială ar putea fi sancționați cu până la 100.000 de euro

Italienii care folosesc engleza în comunicarea oficială ar putea fi sancționați cu până la 100.000 de euro

Italienii care folosesc engleza sau alte cuvinte într-o limbă străină în comunicările oficiale ar putea fi sancționați cu amenzi de până la 100.000 de euro, în conformitate cu un proiect de lege introdus de partidul Frații din Italia al premierului Giorgia Meloni, informează CNN.

Fabio Rampelli, membru al camerei inferioare a deputaților, este cel care a introdus proiectul de lege, care este susținut de prim-ministru, ceea ce ar introduce amenzi de zeci de mii de euro.

Deși proiectul de lege sancționează folosirea cuvintelor din mai multe limbi străine, aceasta vizează în special ”anglomania” sau utilizarea cuvintelor englezești, despre care proiectul afirmă că ”înjosește și mortifică” limba italiană, adăugând că este și mai rău deoarece Regatul Unit nu mai face parte din UE.

Proiectul de lege, care nu a fost încă supus dezbaterii parlamentare, prevede ca oricine ocupă o funcție în administrația publică să aibă ”cunoștințe scrise și orale și să stăpânească limba italiană”.

De asemenea, interzice utilizarea limbii engleze în documentele oficiale, inclusiv ”acronimele și denumirile” funcțiilor din cadrul companiilor care operează în țară. În caz contrar, italienii ar avea de plătit chiar sute de mii de euro.

”Nu este doar o chestiune de modă deoarece moda trece, ci anglomania are repercusiuni asupra întregii societăți”, se arată în proiectul de lege.

Primul articol al legislației garantează că, chiar și în birourile care au de-a face cu străini care nu vorbesc italiana, italiana trebuie să fie limba principală folosită.

Articolul 2 ar urma să facă italiana ”obligatorie pentru promovarea și utilizarea bunurilor și serviciilor publice pe teritoriul național”. Nerespectarea acestor prevederi ar putea atrage amenzi între 5.000 de euro și 100.000 de euro.