3dots.ro

Panică printre locuitorii unui oraș japonez după ce o pisică a căzut într-o cuvă cu o substanță chimică periculoasă și a fugit

Panică printre locuitorii unui oraș japonez după ce o pisică a căzut într-o cuvă cu o substanță chimică periculoasă și a fugit

Locuitorii unui oraș japonez au fost avertizați să nu se apropie și să nu atingă o pisică despre care se crede că a căzut într-o cuvă cu chimicale extrem de toxice dintr-o uzină, relatează The Guardian.

Operațiunea de căutare a felinei a început după ce un angajat al unei uzine chimice din Fukuyama, în vestul Japoniei, a ajuns la serviciu și a descoperit pe podea urmele unor labe de pisică, care erau impregnate de crom hexavalent, un carcinogen extrem de acid.

Imaginile de pe camerele de supraveghere arată o pisică fugind din fabrică, însă locul în care se află acum animalul este necunoscut. Nu există imagini cu momentul în care pisica intră în contact cu materialul, acesta fiind depozitat într-o cuvă masivă de trei metri adâncime.

”Am alertat imediat poliția, administrația orașului Fukuyama și pe vecinii noștri din apropierea uzinei”, a declarat un reprezentant al firmei. Conform reprezentanților acesteia, o parte din placa de acoperire a cuvei fusese mutată.

”Acest incident ne-a arătat că e nevoie să luăm măsuri mai serioase pentru a preveni intrarea animalelor precum pisicile, ceva la care nu ne-am așteptat până acum”.

Atingerea substanței chimice duce la inflamația pielii, iar inhalarea poate să provoace probleme respiratorii grave. Angajații fabricii poartă măști și mânuși de plastic când au de lucru cu această substanță, a anunțat compania japoneză.

Până acum, animalul nu a fost văzut de nimeni, iar oamenilor li s-a spus să sune la poliție imediat dacă dau de ”o pisică cu înfățișare anormală” și să nu se apropie de animal.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs