Jeff Bezos investeşte 3 miliarde de dolari în Altos Labs, un startup care promite prelungirea vieții cu 50 de ani

Jeff Bezos are 58 de ani, a câștigat 84 de miliarde în pandemie, dar se pare că-și dorește să printre primii din noua clasă socială, a ”nemuritorilor de rând”…

Cumva plictisiți de faptul că averile lor au crescut mult chiar și în anii în care economia mondială gâfâie sub apăsarea pandemiei, miliardarii lumii au trecut la nivelul următor în care își propun să treacă de condiția umană: zbor în spațiu pentru divertisment, noi lumi paralele, precum Zuckerberg cu ”metaversul” său. 

Dar cea mai interesantă provocare o lansează Jeff  Bezos. Fondator şi preşedinte al Amazon, al doilea cel mai bogat om din lume, primul miliardar care a zburat pe orbită, Bezos a anunţat recent un salt calitativ în managementul startup-ului său, Altos Labs, care se ocupă de ”lupta împotriva îmbătrânirii şi regenerarea celulară”.

Altos Labs, care promite descoperirea unor tehnici de regenerare celulară ce vor permite prelungirea vieții cu până la 50 de ani, a fost fondat de Bezos alături de alţi miliardari, precum rusul Yuri Milner, și fostul director al Institutului Naţional al Cancerului din Statele Unite, Richard Klausner, care va conduce comitetul ştiinţific.

Bezos a anunţat că l-a recrutat în calitate de director executiv pe fostul manager al grupului farmaceutic GlaxoSmithKline, Hal Barron, această mişcare urmând să fie însoţită și de investiţia a trei miliarde de dolari în planuri de cercetare şi dezvoltare.

Din septembrie, Altos desfăşoară o campanie de recrutare în rândul celor mai respectaţi academicieni, cărora le oferă – potrivit Times – ”salarii demne de vedete din fotbal”.

Printre aceştia se numără şi biologul Juan Carlos Izpisua Belmonte, care a prezis recent că viaţa ar putea fi prelungită cu „cel puţin 50 de ani”; şi deţinătorul Premiul Nobel pentru Medicină, Shinya Yamanaka, specialist al celulelor stem.