Jeff Bezos crede că pe viitor oamenii vor vizita Terra ca pe o destinaţie de vacanţă

21 Noi 2021 | scris de Cristina Romanescu

Jeff Bezos, fost CEO al Amazon şi fondatorul companiei de turism spaţial Blue Origin, a declarat că se gândeşte că pe viitor oamenii vor “vizita Pământul la fel cum vizitează Parcul Naţional Yellowstone”, informează gizmodo.com.

Jeff Bezos crede că pe viitor oamenii vor vizita Terra ca pe o destinaţie de vacanţă

Bezos este de părere că el şi ceilalți miliardari ai lumii vor găsi în curând o modalitate de a face din oameni o specie interplanetară care va coloniza diferite planete.

Miliardarul american, a doua persoană cea mai bogată din lume, potrivit Bloomberg Billionaires Index, prezice că, pe viitor, mulţi copii vor putea considera spaţiul cosmic ca fiind “acasă”.

″În timp, milioane de oameni se vor muta de pe Pământ în spaţiu. Aceasta este viziunea Blue Origin - cu milioane de oameni lucrând în spaţiu”, a declarat Bezos în timpul unei discuţii despre politica spaţială americană care a avut loc la Catedrala Naţională din Washington, DC.

“De-a lungul secolelor, majoritatea sau mulţi oameni se vor naşte în spaţiu. Aceasta va fi prima lor casă. Se vor naşte pe aceste colonii şi vor trăi în aceste colonii. Ei putea vizita Pământul, aşa cum vizitaţi dumneavoastră Parcul Naţional Yellowstone.

Terra poate suporta, să spunem, până la un anumit punct 10 miliarde de oameni. Trebuie să muncim din greu pentru a realiza cum să facem asta fără a degrada planeta. Sistemul solar poate suporta un trilion de oameni”, a precizat Bezos.

Bezos consideră, de asemenea, că turismul spaţial nu este nimic nou, accentul punându-se în opinia sa pentru a-l face constant şi mai ieftin.


CLICK - Follow us on Google News