3dots.ro

Jucător maghiar de hochei, interzis la un meci în Ungaria pentru că e născut în Harghita: ‘«Românizarea» serviciului de securitate este rușinoasă’

Jucător maghiar de hochei, interzis la un meci în Ungaria pentru că e născut în Harghita: ‘«Românizarea» serviciului de securitate este rușinoasă’
Din articol:

Agenții de securitate ai clubului sportiv Ferencvaros nu i-au permis unui jucător de hochei maghiar, culmea, fost jucător al echipei din Budapesta, să intre ca spectator la meciul dintre FTC Telekom și Gheorgheni din Harghita (1-5), disputat la Budapesta.

Áron Reisz a mers la meci alături de tatăl său, așa că și-a cumpărat un bilet, dar agenții de ordine au considerat că prezența sa în arena sportivă este un risc de securitate, pentru că s-a născut în Miercurea Ciuc.

Reisz a povestit că la meci nu au fost lăsați să intre nici alți suporteri cu bilete valabile, dar născuți în afara Ungariei, informează Magyar Nemzet.

”Am achiziționat biletele de intrare online. Întrucât mă consideram un spectator absolut neutru în acea seară, nici nu m-am gândit să schimb biletele pentru sectorul de oaspeți la un meci pe teren propriu.

Totuși, organizatorii consideră că aceasta a fost o greșeală. Motivul a fost că sunt născut la Miercurea Ciuc.

Pe cei de la serviciul de pază nu i-a interesat că sunt cetățean ungar, cu domiciliu în Ungaria, au spus că prezint risc de securitate din cauza locului de naștere.

Și toate astea, bineînțeles, într-un mod umilitor: au vrut să mă pună să cânt imnul lui Ferencvaros ca să mă lase să intru în sală, cu biletul meu valabil.

Ferencvaros nu a avut nicio problemă cu locul de naștere când am câștigat titlul de campionat în culorile lui (a fost primul titlu în două decenii).

Atitudinea discriminatorie a clubului Ferencvaros față de cetățenii născuți în Transilvania, procedura umilitoare și «românizarea» serviciului de securitate sunt rușinoase”, a scris pe Facebook sportivul.

”S-a comis o greșeală că nu au fost oferite informații clare despre regulile pentru suporteri. Clubul Ferencvárosi Torna își cere scuze pentru informațiile incomplete și problemele întâmpinate de suporteri. Vom lua măsurile necesare”, a răspuns clubul maghiar.

Clubul a promis că va rambursa prețul integral al biletului tuturor celor care nu au ajuns la meci ”din cauza unor informații inexacte”.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs