Lisa Marie Presley, cauza oficială a decesului. Motivul pentru care nu a fost resuscitată la spital
Lisa Marie Presley a fost găsită de menajera ei, inconștientă în dormitorul său din casa Calabasas, California, după ce a suferit un stop cardiac.
Danny Keough, fostul său soţ, a fost cel care a efectuat manevrele de resuscitare până la sosirea paramedicilor. Chiar dacă erau despărţiţi, ei locuiau împreună de ceva timp, iar Danny tocmai se întorsese acasă după ce a dus copiii la şcoală.
Echipele de intervenție sosite la fața locului i-au acordat primul ajutor și au resuscitat-o și apoi a fost dusă de urgență la spital, joi dimineață, având puls.
Când a ajuns la spital însă, Lisa Presley era în moarte cerebrală. Ea a fost ținută în viață de aparate, în stare de comă indusă.
La spital, familia sa a semnat un ordin pentru ca Lisa Presley să nu fie resucitată în cazul unui nou stop cardiac, potrivit TMZ.
Ulterior, ea a suferit apoi un al doilea stop cardiac, care i-a și provocat decesul. Mama ei Priscilla, în vârstă de 77 de ani, a stat lângă patul ei de spital.
Cu două zile înainte de tragedie, Lisa a participat la Globurile de Aur, unde a preluat premiul pentru cel mai bun actor care a fost acordat pentru un rol jucat de tatăl său, Elvis.
Lisa Marie Presley avea 54 de ani şi va fi înmormântată lângă tatăl şi fiul ei la proprietatea familiei din Tennessee, Graceland.