
Primul cowboy din reclamele Marlboro a murit la 90 de ani, fără să fi fumat vreodată

Robert Norris. primul cowboy care a jucat rolul de ”Marlboro Man” în reclamele ţigărilor cu același nume a încetat din viață la vârsta de 90 de ani, scrie The Sun.
Robert Norris, un simbol al reclamelor Marlboro vreme de 12 ani, a decedat în casa sa din Colorado, duminica trecută. El are doi fii şi două fiice, 13 nepoţi şi 18 strănepoţi.
Norris s-a născut în Chicago, Illinois, dar a decis de la o vârstă fragedă că vrea să fie cowboy. A început să crească cai de la vârsta de 18 ani şi s-a mutat în Colorado, unde a cumpărat o fermă, în anul 1950.
Inițial, țigările Marlboro erau destinate femeilor, și, pentru producătorii doreau să-și extindă vânzările, directorii de publicitate căutau o cale de a atrage și bărbații.
Compania de publicitate Leo Burnett a venit cu ideea alăturării imaginii produselor unui cowboy dur din vestul sălbatic – ”Marlboro Man”.
Norris a apărut în reclame, afişe şi panouri ca „Marlboro Man” pentru 12 ani, dar niciodată nu a fumat.
Bobby, fiul lui Norris, a declarat pentru KKTV că tatăl său a fost remarcat de publicitari într-un ziar, unde apăruse într-o imagine alături de prietenul său, faimosul actor John Wayne.
”Au ieşit din maşină, aceşti bărbaţi în costume cu dugi fine, şi au venit la tata şi l-au întrebat: ”Ce-ai zice dacă ai apărea în reclamele pentru ţigările Marlboro?” El a spus că era ocupat la acel moment şi le-a propus să revină săptămâna viitoare. Au revenit”, a povestit Bobby.
Fiul lui Norris a mai ținut să precizeze că tatăl său l-a îndemnat pe el şi pe fraţii săi să nu se apuce niciodată de fumat.