3dots.ro

Negociator ucrainean: ‘Rusia e pe cale să realizeze costul real al războiului și acum începem să avem discuții constructive’

Negociator ucrainean: ‘Rusia e pe cale să realizeze costul real al războiului și acum începem să avem discuții constructive’
Din articol:

Mihailo Podoliak, un colaborator apropiat al lui Volodimir Zelenski, membru al echipei de negocieri, afirmă că începe să perceapă o schimbare în atitudinea Rusiei în faţa rezistenţei ucrainene şi sancţiunilor internaţionale, într-un interviu acordat la Lvov pentru The Globe.

”La începutul războiului, ruşii insistau asupra unei dominaţii totale. Nu se aşteptau la o rezistenţă atât de puternică din partea Ucrainei”, a spus Mihailo Podoliak.

”Tocmai încep să realizeze costul real al războiului. Şi acum începem să avem negocieri constructive", a spus  oficialul ucrainen care a participat la primele două runde de negocieri cu Rusia, la frontiera cu Belarus.

”Ruşii au pierdut cantităţi importante de echipamente şi de personal. Sancţiuni cum nu am văzut niciodată le distrug economia. Ţara lor este în afara legii pe scena internaţională şi propaganda lor nu funcţionează”, a subliniat Podoliak.

A treia rundă de negocieri Rusia – Ucraina urmează să aibă loc luni, potrivit delegaţiei ucrainene.

Insistând că cele două părţi la negocieri au convenit să nu discute detalii ale discuţiilor, Mihailo Podoliak a indicat că obiectivele ucrainene rămân o încetare imediată a focului, garanţii de securitate că Ucraina nu va mai fi atacată şi compensaţii ”însemnate” pentru pierderile de vieţi omeneşti şi pagubele din oraşele ucrainene.

Mihailo Podoliak a reiterat cererea de a instaura o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei refuzată de NATO, ceea ce a provocat o reacţie puternică din partea preşedintelui Volodimir Zelenski, reproşând Alianţei Nord-Atlantice că a dat ”undă verde pentru continuarea bombardamentelor”.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs