
Un panou publicitar, doborât de o furtună, a ucis douăsprezece persoane și a rănit alte 60 – video

Douăsprezece persoane și-au pierdut viața şi cel puţin alte 60 au fost rănite în urma prăbușirii unui panou publicitar, din cauza unei puternice furtuni ce s-a abătut asupra Mumbaiului, informează autoritățile locale, conform AFP.
Luni, Mumbai a fost lovit de vijelii puternice însoţite de averse şi furtuni de praf care au smuls copaci şi au provocat scurte probleme în aprovizionarea cu electricitate şi întreruperi ale traficului feroviar.
Zeci de oameni s-au trezit prinşi sub panoul publicitar, care măsura 70 x 50 de metri, care a căzut lângă o benzinărie din estul oraşului.
Opt corpuri neînsuflețite au fost scoase de sub dărâmături, iar încă patru trebuie extrase din resturile metalice, conform declarației unui inspector al Forţei Naţionale de Răspuns la Dezastre din India (NDRF).
„Le-am localizat, dar nu le putem extrage din cauza acestei benzinării, situaţia poate fi periculoasă”, a mai precizat inspectorul.
Anterior, autorităţile municipale raportaseră că 60 de persoane au fost salvate şi internate în spital.
Giant Hoarding Collapses in Pantnagar of Ghatkopar East – Police Railway Colony near a Petrol Pump in Mumbai amid heavy rains. 7 people injured as per initial details. Some people reportedly trapped, rescue ops underway. Did Municipality give permission for such a huge hoarding? pic.twitter.com/TTRwLNdabB
— Aditya Raj Kaul (@AdityaRajKaul) May 13, 2024