3dots.ro

Reuters. Turistă violată într-o toaletă publică din centrul Parisului. Iubitul ei o aștepta afară

Reuters. Turistă violată într-o toaletă publică din centrul Parisului. Iubitul ei o aștepta afară
Din articol:

O turistă americancă în vârstă de 27 de ani a fost violată într-o toaletă publică din centrul Parisului, în timp ce iubitul ei o aștepta afară.

Mai exact, femeia era la plimbare cu prietenul ei pe malul râului Sena, în apropierea catedralei Notre Dame, o zonă turistică considerată foarte sigură.

În jurul orei 01:00 dimineața, s-a oprit să folosească o toaletă publică de lângă podul Louis-Philippe, unde a fost violată de un tânăr de 23 de ani, informează Reuters.

Iubitul femeii s-a îngrijorat când a văzut că aceasta nu mai apare, astfel că s-a dus după ea. La scurt timp i-a auzit plânsetele.

Agenții de pază din zonă au sărit în ajutor, iar poliția l-a arestat în scurt timp pe agresor, care locuiește în Asnières-sur-Seine, în afara Parisului.

La prima audiere, el a negat violul și a spus că femeia își dăduse acordul pentru a întreține relații intime.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs