
UK. Poliţistă de origine română, turnată de colegi superiorilor

O poliţistă de origine română a fost nevoită să se apere în fața unei comisii de anchetă, după ce mai mulți colegi de-ai săi au reclamat-o superiorilor pentru manifestări rasiste.
Andra Şerbănescu a intrat în atenţia superiorilor ei anul trecut, în luna iulie, după ce a fost implicată în operațiunea de reținere a doi suspecți, despre care se bănuia că ar fi fost implicaţi în trafic de droguri şi spălare de bani.
Andra Şerbănescu i-ar fi spus colegului cu care făcea echipă că îi va aresta pe cei doi fiindcă sunt de culoare şi automat ar fi suspecţi.
Colegul său, Joshua Osborne, s-a dus a doua zi la superiorii săi şi a raportat tot, acuzând-o pe româncă de rasism, informează BBC.
Câteva zile mai târziu românca a fost raportată de un alt coleg, Oliver Howe.
Conform acestuia, în momentul în care a văzut pe stradă un bărbat îndreptându-se către o moschee, pentru a se ruga, românca i-ar fi spus – ”Ăştia pun de obicei bombe”.
Reprezentanţii Poliţia Avon & Somerset au considerat declarațiile tinerei polițiste, care a fost audiată în fața unei comisii de disciplină.
În apărarea sa, românca a declarat că vorbele ei au fost ”răstălmăcite” pentru a-i sabota cariera, iar avocatul ei a declarat că afirmaţiile sunt ”denaturări intenţionate sau imprudente”.
Alexandra Şerbănescu a mai afirmat că a fost agresată şi umilită de colegi, iar vorbele ei au fost interpretate pentru a fi dată afară din Poiliţie.
”Am realizat că doreau să fiu dată afară din poliție atunci când mi-au interpretat vorbele”, a punctat tânăra.
Reprezentantul Poliţiei Avon & Somerset, Mark Ley-Morgan, a respins afirmaţia Alexandrei Şerbanescu despre PC Howe, care i-ar fi răstălmăcit vorbele.
Morgan a spus că românca a făcut acuzaţie gravă, însă mincinoasă şi că din vorbele ei ar reieşi un lucru fals, anume că respectiva divizie a Poliţiei ar fi coruptă, iar unii dintre angajaţi nu ar fi cinstiţi.
Totuși, comisia de disciplină a decis că nu există suficiente probe pentru ca românca să fie concediată.