3dots.ro

Cehii și-au luat adio de la coronavirus cu o petrecere imensă la Praga – video

Cehii și-au luat adio de la coronavirus cu o petrecere imensă la Praga – video

Deși Organizația Mondială a Sănătății avertizează că pandemia de coronavirus nu s-a terminat nici pe departe, mii de cehi au simțit nevoia să ia parte la o petrecere pentru ”a își lua adio” de la coronavirus, scrie BBC.

Mii de persoane s-au așezat la o masă lungă de 500 de metri în Praga, marți, într-o atmosferă de petrecere și distracție.

Petrecăreții nu au respectat normele de distanțare socială, ba chiar au încurajat apropierea unii de ceilalți și au împărțit mâncarea și băutura pe care le-au adus de acasă.

Imaginile de la eveniment arată cum oamenii stau aproape unii de ceilalți la masă, beau bere și ascultă muzica unor trubaduri locali.

Organizatorul evenimentului spune că petrecerea a fost posibilă din cauza lipsei turiștilor într-un oraș care, deobicei, este o destinație preferată.

”Vrem să sărbătorim finalul crizei coronavirus prin permiterea oamenilor să se întâlnească și să arate că nu le este frică să se întâlnească, că nu le este frică să ia un sendviș de la vecinul lor”, a spus Ondrej Kobza, organizatorul evenimentului.

Republica Cehă este una dintre țările care a relaxat mai repede și mai mult restricțiile – săptămâna trecută, guvernul a permis adunările publice de până la 1000 de persoane, iar majoritatea spațiilor publice sunt deschise fără limitarea numărului de vizitatori. Cehia a avut aproximativ 12.000 de infectări cu coronavirus, iar 349 de oameni au murit.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs