3dots.ro

Solicitarea care l-ar putea obliga pe Prințul Harry să renunțe la titlurile regale

Solicitarea care l-ar putea obliga pe Prințul Harry să renunțe la titlurile regale

Prințul Harry ar putea fi pe punctul de a renunța la titlurile regale după ce a declarat SUA ca fiind „noua sa țară”, este de părere Arthur Edwards, în vârstă de 83 de ani, fotograf regal, citat de The Sun.

În urmă cu patru ani, Harry alături de soția sa Meghan Markle au părăsit familia regală britanică pentru California, iar la începutul acestui an , Ducele de Sussex a declarat că ”ia în considerare” să solicite cetățenia americană.

”Cetățenia americană mi-a trecut prin minte, dar nu este o mare prioritate”, a declarat Prințul Harry la Good Morning America.

Mai mult, recent, Harry a anunțat că SUA este ”noua sa țară” de reședință.

În documentele companiei sale de turism ecologic Travalyst, înființată în 2019, Harry indică faptul că este rezident în SUA din 29 iunie anul trecut, dată la care Regele Charles i-a cerut lui și lui Meghan să părăsească Frogmore Cottage.

”Pare destul de sigur că s-a hotărât că America este acasă”

Harry ar putea fi pe punctul de a renunța la titlurile sale regale, după ce a declarat SUA ca fiind „noua sa țară”, crede Arthur Edwards.

”Este un alt semn că a tăiat cu adevărat legăturile cu familia regală. Întotdeauna am spus că am crezut că Prințul Harry se va întoarce într-o zi aici și va lucra din nou pentru familia regală.

Acum pare destul de sigur că s-a hotărât că America este acasă și că acolo vrea să rămână. Într-o zi, ar putea chiar să solicite cetățenia. În acest fel, va trebui să renunțe la titlul său – Duce de Sussex”, a declarat Arthur Edwards.

Edwards a amintit că Harry a fost ”o parte foarte importantă a familiei regale” și că ”a fost foarte iubit.”

Ducele de Sussex, ar putea reveni totuși asupra ideii de a obține cetățenia americană în timpul viitoarei sale călătorii în Marea Britanie, ce va avea loc luna viitoare.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs