3dots.ro

Prinţul Harry susţine că a fost bătut de William, în 2019: M-a apucat de guler și a dat cu mine de pământ

Prinţul Harry susţine că a fost bătut de William, în 2019: M-a apucat de guler și a dat cu mine de pământ
Din articol:

Pornit pe calea dezvăluirilor, indiferent de consecințele pentru imaginea familiei regale britanice, Prinţul Harry susţine în cartea sa autobiografică "Spare" (Rezervă) că a fost bătut în 2019 de fratele său, William, moştenitorul Coroanei, după o ceartă legată de căsătoria sa cu Meghan Markle, scrie The Guardian, care a avut acces la volumul ce urmează să fie publicat în curând.

Confruntarea dintre frați s-ar fi produs în casa Prinţului Harry din Londra, în 2019. Într-o discuţie între patru ochi cu Harry, Prinţul William ar fi spus despre Meghan Markle că este "dificilă", "nepoliticoasă" şi "necioplită".

La rândul său, Harry l-a acuzat pe William că nu face altceva decât să repete retorica din presa britanică în ceea ce o priveşte pe soţia sa.

Ar fi urmat un schimb de insulte, iar cearta s-a mutat în bucătărie unde Harry i-a oferit lui William un pahar de apă pentru a se calma.

"A pus apa jos, m-a insultat şi a venit spre mine. S-a întâmplat atât de repede. Foarte repede. M-a apucat de guler, rupându-mi lănţişorul şi a dat cu mine de pământ.

Am căzut peste castronul de mâncare al câinelui, care s-a spart sub spatele meu, iar cioburile m-au tăiat. Am zăcut acolo o vreme, ameţit, apoi m-am ridicat şi i-am spus să iasă", scrie Prinţul Harry în cartea sa, Spare.

Prinţul William l-ar fi îndemnat pe Harry să dea şi el, amintindu-i de bătăile dintre ei, din copilărie. Însă Harry a refuzat. William a plecat, dar s-a întors la scurt timp ca să îşi ceară scuze.

William i-ar fi cerut să nu-i povestească lui Meghan Markle despre incident. Potrivit Prințului Harry, acesta nu a vorbit imediat cu soţia sa, ci şi-a sunat terapeutul.

Ulterior, însă, când Meghan Markle i-a văzut rănile de pe spate, i-a relatat confruntarea cu fratele său.

"Nu a fost nici surprinsă, nici foarte furioasă. A fost teribil de tristă", a scris Harry.

Cartea autobiografică a Prinţului Harry se numeşte "Spare" (Rezervă) şi se referă la statutul său de "prinţ de rezervă" atunci când făcea parte din casa regală a Marii Britanii.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs