Prinţul Philip şi gafele sale monumentale. Lui Tom Jones: «Cu ce faceţi gargară, cu pietre?» – video
Prinţul Philip, care a încetat din viață astăzi, la vârsta de 99 de ani, era cunoscut deopotrivă pentru caracterul puternic, dar şi pentru gafele şi glumele sale mai puţin inspirate…
AFP aminteşte câteva dintre aceste remarci spontane ale soţului de şapte decenii al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
– La dezvelirea unei plăci pe un stadion de cricket din Londra, în luna mai 2017: "Îl veţi vedea pe cel mai mare expert mondial în dezvelirea plăcilor".
– În octombrie 2013, către Malala Yousafzai, susţinătoare a dreptului la educaţie al fetelor, care a supravieţuit unei tentative de asasinat a talibanilor: "(Copiii) merg la şcoală pentru că părinţii lor nu-i doresc în casă".
– Înainte de aniversarea a 90 de ani de viaţă, în 2011: "Încep să cadă bucăţi".
– Către o tânără care i-a oferit flori în 1984, în Kenya: "Sunteţi femeie, nu-i aşa?".
– În 1966 a rănit inimile a milioane de gospodine după ce a denunţat public faptul că "femeile britanice nu ştiu să gătească".
– "Arătaţi de parcă v-aţi pregăti de culcare", i-a spus în 2003 preşedintelui Nigeriei, Olusegun Obasanjo, îmbrăcat într-un costum tradiţional.
– După un concert susţinut de Tom Jones în 1969, l-a felicitat pe cântăreţ în stilul caracteristic: "Cu ce faceţi gargară, cu pietre?".
– "Ah, deci dumneavoastră sunteţi cel care conducea această maşină oribilă? O zăream des când mergeam la castelul Windsor", i-a spus lui Elton John în 2001.
– "Dacă mai staţi mult aici o să vă întoarceţi acasă cu ochii oblici", i-a avertizat pe studenţii britanici în timpul unei vizite în China, în 1986.
– În Cardiff, în 1999, adresându-se copiilor din cadrul Asociaţiei persoanelor cu deficienţe de auz, care stăteau alături de o formaţie din Caraibe: "Dacă staţi aproape de muzica aceea nu mă miră că sunteţi surzi".
– În timpul recesiunii din 1981 le-a spus şomerilor: "Eu nu pricep: mai întâi spun că vor mai mult timp liber, iar acum se plâng că nu au de muncă".
– "N-o să poţi să zbori niciodată, eşti prea gras", i-a spus în 2001 unui băiat de 13 ani care visa să devină astronaut.
– Unei trupe de dansatori de culoare, în 2009: "Sunteţi toţi din aceeaşi familie?".
– "Încă mai aruncaţi cu suliţe unii în altii?", l-a întrebat pe un aborigen în timpul unei vizite în Australia, în 2002.
– "Deci aţi reuşit să scăpaţi nemâncat?", în 1998, unui student britanic revenit dintr-o călătorie în Papua Noua Guinee.
– În 1994, către un locuitor din Insulele Cayman: "Majoritatea vă trageţi din piraţi, nu-i aşa?".
– Referindu-se la un contor electric vechi şi defect, în timpul unei vizite într-o fabrică din Scoţia, a spus: "Fără îndoială a fost instalat de un indian".
– "Câte persoane aţi călcat în dimineaţa aceasta?", l-a întrebat pe un bărbat cu dizabilităţi aflat într-un fotoliu rulant, la Londra în 2012.
– "Cum faceţi să îi ţineţi pe localnici departe de băutură până trec examenul pentru permis?", l-a întrebat pe un instructor auto din Scoţia în 1995.
– "Nu puteţi fi aici de mult timp… nu aveţi burtă", i-a spus în 1993 unei persoane din Marea Britanie aflată în vizită în Budapesta.
– "Filipine probabil că este pe jumătate goală… sunteţi cu toţii aici la NHS", serviciul de sănătate publică din Marea Britanie, a remarcat el în 2013 adresându-se asistentelor filipineze care lucrau într-un spital din Regatul Unit.