3dots.ro

Jerusalem Post. Un antreprenor rus oferă un milion de dolari pentru prinderea lui Vladimir Putin: Căutat, viu sau mort

Jerusalem Post. Un antreprenor rus oferă un milion de dolari pentru prinderea lui Vladimir Putin: Căutat, viu sau mort

Potrivit Jerusalem Post, antreprenorul rus Alex Konanikin, a anunțat pe contul său de Linkedin o recompensă de un milion de dolari pentru detronarea lui Putin.

”Promit să plătesc 1.000.000 de dolari ofițerilor care, respectându-și datoria constituțională, îl arestează pe Putin ca și criminal de război, în conformitate cu legile ruse și internaționale”, a scris Konanikin pe LinkedIn.

”Putin nu este președintele Rusiei, deoarece a ajuns la putere ca urmare a unei operațiuni speciale de aruncare în aer a blocurilor din Rusia, apoi a încălcat Constituția prin eliminarea alegerilor libere și uciderea oponenților săi”.

În calitate de etnic rus și cetățean rus, văd că este datoria mea morală să facilitez denazificarea Rusiei. Voi continua să ajut Ucraina în eforturile sale eroice de a rezista asaltului Ordei lui Putin”, și-a motivat gestul omul de afaceri.

Postarea făcută pe Linkedin a fost însoțită de o imagine cu o fotografie a lui Putin și cuvintele ”Căutat: viu sau mort. Vladimir Putin, pentru crime în masă”.

Potrivit unui articol publicat în 1996 de Washington Post, citat de Jerusalem Post, Konanikin a studiat la Institutul Tehnic și de Fizică din Moscova, după care și-a abandonat studiile și a deschis o cooperativă de construcții. Apoi și-a dezvoltat alte afaceri, inclusiv bancare, cu acțiuni la bursă și imobiliare.

Până la 25 de ani, Konanikin deja avea un imperiu de peste 100 de companii. Până în 1992, companiile sale valorau aproximativ 300 de milioane de dolari.

Konanikin a făcut parte din prima delegație a președintelui rus de la acea vreme, Boris Elțin, la Washington.

În 1996, în timp ce locuiau în SUA, Konankin și soția sa au fost arestați de agenți biroului federal de imigrare, fiind acuzați de încălcare a regimului vizelor. Aparent, cazul ar fi fost declanșat după ce autoritățile ruse au susținut că el a deturnat 8 milioane de dolari de la Banca Rusă de Schimb din Moscova.

Cazul a fost în atenția opiniei publice săptămâni întregi, agenții FBI depunând mărturie că mafia rusă încheiase un contract cu privire la viața lui Konanikin. De asemenea, un fost agent KGB a mărturisit că are îndoieli serioase cu privire la acuzațiile formulate împotriva oligarhului.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs