3dots.ro

Povestea unui sportiv italian, ajuns la terapie intensivă, recuperat în urma tratamentului cu Tocilizumab

Povestea unui sportiv italian, ajuns la terapie intensivă, recuperat în urma tratamentului cu Tocilizumab
Din articol:

Fausto Russo, un tânăr de 38 de ani, care iubește și practică sportul, a fost la un pas de moarte din cauza coronaviruusului. El spune că s-a refăcut spectaculos în urma tratamentul cu Tocilizumab, un medicament folosit în mod normal împotriva artritei reumatoide.

Schema de tratament cu Tocilizumab este administrată în mod experimental, cu acordul AIFA (agenția italiană a medicamentelor), în mai multe spitale italiene, datele clinice colectate urmând a fi analizate în vederea formulării unei concluzii care să permită utilizarea ei într-un spectru larg.

Fausto Russo a relatat pentru Corriere della Sera experiența prin care a trecut. 

”Să pot reuși să vorbesc astăzi, pentru mine, pare un vis. Chiar dacă am masca cu oxigen la îndemână mereu, pentru că nu am posibilitatea de a face efort, sunt încă în faza de recuperare. Atât din punct de vedere al saturației de oxigen, cât și din cauza pneumoniei.

Nu pot decât să mulțumesc celor precum doctorul Ascerti, care se zbat să împărtășească cunoștințele despre aceste medicamente, care pot ajuta oamenii și mai ales, pot să ne țină departe de moarte.

Pentru că, oameni buni, cu acest virus se moare! Eu nici nu știu măcar de unde l-am luat. Nu am avut contact cu persoane din nord, că pe atunci se vorbea despre asta, nici din zone roșii, nimic. Fac multe lucruri, am o sală de sport, sunt și antrenor, deci l-am luat și asta e.

Urmărind la televizor informații despre acest virus, nu mă gândeam niciodată că cineva de vârsta mea poate fi afectat.

Mi-am dat seama că am contractat coronavirusul joi, pe 3 sau 4 martie. Am avut febră mare, am luat legătura cu medicul meu de familie. Zilele treceau și febra mea era constantă. Și mai ales, creștea dificultatea în a respira.

Până când, pe 8 martie, duminică, când am sunat împreună cu el la 118 și m-au transferat într-o clinică, mi-au făcut un test și am avut rezultat pozitiv. Aveam o pneumonie interstițială bilaterală. Și foarte avansată, urâtă.

M-am trezit în câteva zile la terapie intensivă. Spre norocul meu, am scăpat de a fi intubat cu ajutorul unei căști sub presiune. Șase zile cu perfuzie, fără să mă pot mișca din pat, fără să pot mânca decât lichide și cu infirmierele care veneau să mă spele în cazul în care făceam pe mine. Starea în care mă găseam părea cu totul ireale. 

Luni, o doamnă doctor mi-a explicat această posibilitatea de a mi se administra acest medicament, făcut pentru artrita reumatoidă, care m-ar putea ajuta. Mi-am dat imediat consimțământul, am acceptat și mi-au făcut prima perfuzie în aceeași zi. Pot spune că în circa 48 de ore mi-am revenit 60%-70%, am simțit o diferență clară.

Mi s-a administrat medicamentul o singură dată în această săptămână. Acum vom vedea dacă mai e necesară încă o perfuzie. Dar după starea pe care o am, cred că nu va mai fi necesar, sunt deja într-o fază de vindecare. Deci eu vă pot mărturisi că mi-a folosit mult și m-a făcut să simt diferența în două, trei zile. Incredibil.

Am refăcut testul ieri și sunt încă pozitiv, deci cred că mai am nevoie de 4-5 zile cu totul, dar dacă ma gândesc la toate prin care am trecut și cum a început acest calvar pentru mine, mă emoționez. Pentru că în 38 de ani am avut o viață destul de activă, fac multe lucruri, mai ales în lumea sportului.

Eu cred că datoria voastră acum, pentru că eu sunt aici, este să puteți evita infectarea cu acest virus. Acesta este obiectivul, avem la îndemână soluția pentru a putea opri contaminarea. Pentru a face asta, trebuie să stăm acasă, nu e mare lucru. Să stăm acasă și să așteptăm.

Am văzut oameni pe internet care spun că se plictisesc, că nu mai știu ce să facă, aș vrea să-i fac să înțeleagă doar 2% din ce am avut eu, mai ales săptămâna trecută: 6 sau 7 zile cu o cască și cu timpul care nu mai trece, nici nasul dacă te mănâncă nu ți-l poți scărpina. Dacă vrei la baie, ai o sondă. Pentru un tânăr de 38 de ani, care nu a mai avut niciodată probleme, este devastator.

Cred că marți-miercuri vom reface și testul, iar dacă va fi negativ sper să pot pleca să-mi îmbrățișez tare micuții. Este teribilă lipsa lor”, a povestit Fausto Russo.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs