Regele Charles și-a petrecut noaptea acasă după ce a început tratamentul împotriva cancerului

Regele Charles și-a petrecut noaptea acasă după ce a început tratamentul împotriva cancerului

Palatul Buckingham a transmis că Regele Charles a început luni tratamentul în ambulatoriu împotriva cancerului și că și-a petrecut noaptea acasă, la Londra, relatează BBC.

De asemenea instituția Coroanei britanice a mai transmis că monarhul, în vârstă de 75 de ani, ”rămâne pe deplin pozitiv în ceea ce privește tratamentul său și așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă la serviciul public deplin cât mai curând posibil”.

Anuțul public despre boala lui Charles nu a menționat și tipul de cancer de care suferă Charles, dar oficialii au precizat nu este vorba cancer de prostată, ci doar că boala a fost descoperită în timpul tratamentului său recent pentru prostată mărită.

Regele va continua să-și îndeplinească rolul constituțional de șef al statului

Regele s-a întors la Londra de la Sandringham luni dimineață pentru a putea începe tratamentele. Deși își va întrerupe participarea la evenimente publice, Charles va continua să își exercite rolul constituțional de șef al statului, inclusiv semnarea documentelor oficiale și seria de întâlniri private.

Audiențele sale săptămânale cu prim-ministrul Rishi Sunak vor continua și vor fi în persoană, cu excepția cazului în care medicii îl sfătuiesc să limiteze astfel de contacte.

Pentru cazurile în care monarhul britanic nu poate îndeplini atribuțiile oficiale, va intra în funcțiune un mecanism constituțional  prin care, în această circumstanță, pot fi numiți ”consilieri de stat” pentru a-l înlocui.

În prezent, cei care pot prelua aceste atribuțiuni, de consilierii de stat, sunt: soția sa Regina Camilla, fiul său Prințul William, sora sa Prințesa Regală Anne și fratele său Prințul Edward.

La rândul său, Prințul William a oprit temporar angajamentele publice pentru a-și ajuta soția Catherine, Prințesa de Wales, în timp ce aceasta se reface după operația abdominală pe care a suferit-o luna trecută.

Charles, ultima dată în public la slujba de duminică, de la Sandrigham

Charles a fost văzut ultima dată în public la Sandringham, în Norfolk, duminică, unde a participat la o slujbă religioasă cu Regina Camilla, prima apariție publică de când a fost externat după ce a suferit operația pentru prostată. El a zâmbit și le-a făcut cu mâna privitorilor în timp ce se îndrepta spre biserica Sf. Maria Magdalena.

Charles și-a cerut scuze pentru decizia medicală de a-și amâna viitoarele sarcini publice după diagnosticul său de cancer.

”Din păcate, o serie de angajamente publice viitoare ale regelui vor trebui rearanjate sau amânate. Majestatea Sa dorește să își ceară scuze tuturor celor care ar putea fi dezamăgiți sau deranjați în consecință”, a transmis un purtător de cuvânt al monarhului.