3dots.ro

Considerat erou în Franţa, un cerșetor român a primit casă şi loc de muncă la Nisa. «E un om fantastic, să fim mândri că-l avem printre noi»

Considerat erou în Franţa, un cerșetor român a primit casă şi loc de muncă la Nisa. «E un om fantastic, să fim mândri că-l avem printre noi»
Din articol:

Un om al străzii din România, stabilit pe Coasta de Azur, în Nisa, a reușit să-i cucerească pe francezi după ce, în toamna anului trecut şi-a donat din banii câștigați pentru oamenii rămaşi fără adăpost din cauza inundaţiilor din Alpes-Maritimes. 

În octombrie 2020, Ion-Nelu Gioroiu, ”Jojo”, aşa cum îi spun francezii, a apelat la o fundaţie pentru a dona 150 de euro, bani pe care reuşise să-i economisească după ce a vândut mai multe reviste, lucru remarcat atunci de Paris Match.

Fancezii n-au lăsat nerăsplătit gestul său, i-au găsit un loc de muncă stabil, care îi garantează un venit decent, iar de curând i-au oferit şi o casă.

”E un om fantastic, să fim mândri că-l avem printre noi”, au spus reprezentanţii Primăriei Nisa, instituția care i-a donat locuinţa. 

Emoţiile lui Jojo au fost uriaşe. Suflet cald, românul a înfiat şi un câine al străzii, de care avea grijă încă de când dormeau amândoi pe treptele Muzeului de Artă Modernă şi Contemporană.

”Astăzi Jojo are o casă, un loc de muncă şi un câine! Acest om fără adăpost cu o inimă mare nu mai doarme pe treptele Muzeului de Artă Modernă şi Contemporană din Nisa”, a anunţat Tania Jakik de la asociaţia Solidaritatea 06, cea care a mediatizat anul trecut cazul românului.

Mai mult, românul a rămas că lucreze în timpul liber şi ca voluntar.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs