Un român din UK a provocat un accident pentru că a încurcat sensurile și a condus ‘ca acasă’

Autor:

Data:

Un român din UK a provocat un accident pentru că a încurcat sensurile și a condus 'ca acasă'

Un român a provocat în Marea Britanie un accident grav de circulație, în care o femeie și-a pierdut viața, iar alte persoane au fost rănite, după ce a pătruns la volanul mașinii sale pe sensul opus celui în care se circula.

Viorel Grancea se afla la volanul unei mașini în care se mai aflau alți patru români, și foarte multe bagaje, când a lovit frontal un alt vehicul, pe A69. Anchetatorii au stabilit că, cel mai probabil, șoferul încurcase sensurile de mers și aplicase regulile de circulație din România.

În timpul procesului s-a stabilit că Viorel, în vârstă de 31 de ani, venise de doar două săptămâni în Marea Britanie, iar șofatul în această țară îi dădea bătăi de cap. De altfel, el a și declarat în timpul procesului că a avut o stare de confuzie și a condus ”ca în România”, potrivit Daily Mail.

O femeie de 29 de ani, Alexandra Radvan, și-a pierdut viața în urma coliziunii, în timp ce o altă pasageră a fost rănită grav. La spital, în stare agravă, a ajuns și persoana care conducea cealaltă mașină.

Românul, care are multiple condamnări în toată Europa, a mai primit încă 6 ani în urma accidentului pe care l-a provocat în luna august a acestui an.

Leave a Comment