
Povestea complicată a unei românce, fotomodel, și a soțului său, un milionar portughez mai bătrân cu 30 de ani

Omul de afaceri portughez Carlos Inacio Pinto, în vârstă de 57 de ani, a fost condamnat, în martie 2019, la 11 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor, fiind acuzat că ar fi încercat să îşi ucidă soţia, Eliza, fotomodel, cu origini românești, cu 30 de ani mai tânără, relatează El Pais.
Instanţa l-a găsit atunci vinovat pe milionarul portughez, deşi el s-a apărat afirmând că, în realitate, chiar el a fost victima şi că soţia sa l-ar fi atacat şi ar fi încercat să-l omoare pentru a încasa o poliţă de 150.000 de euro.
Judecătorii au ţinut cont de declaraţiile martorilor, de raportul medico-legal şi de mărturia anchetatorilor. Pe lângă condamnarea la închisoare, Pinto a primit interdicţia de a se apropia de soţia sa pentru 18 ani şi a fost obligat să-i plătească despăgubiri în valoare de 16.000 de euro.
Procesul a fost reluat marți, 28 ianuarie, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Pontevedra, după ce Curtea Superioară de Justiţie din Galicia a admis apelul portughezului.
Incidentul în care a fost implicat cuplul s-a produs în mai 2016, pe când cei doi se aflau la un hotel în Spania, la Vigo.
Milionarul portughez s-a apărat în faţa instanţei şi a spus că de fapt soţia sa a fost cea care l-a lovit, iar el s-a apărat cu disperare. El a adus în sprijinul declarației sale şi un martor, o angajată a hotelului în care a avut loc incidentul.
De asemenea, avocatul lusitanului a încercat să o discrediteze pe româncă descriind-o ca pe o femeie frivolă, care şi-ar fi înşelat în repetate rânduri soţul cu un fost partener, dar şi cu o femeie, se pare şi aceasta tot româncă.
În replică, fotomodelul de origine română a povestit că a fost atacată de soţul ei după ce a ieşit de sub duş. În acel moment, Pinto ar fi lovit-o în cap cu un obiect dur şi ar fi încercat să o ucidă.
”Ştiam că trebuie să scap din mâinile lui, m-am luptat să părăsesc camera respectivă pentru că ştiam că dacă nu voi reuşi, voi muri şi nu voiam să se întâmple asta”, a spus Eliza Pinto, printre lacrimi.
Femeia mai susţine că a fugit goală şi plină de sânge pe holul hotelului, iar ţipetele ei i-au alertat pe angajaţi, care au găsit-o întinsă pe podea, într-o baltă de sânge. Patru dintre angajaţi au confirmat versiunea Elizei.
Procesul va continua în Spania, data următoarei înfăţişări nefiind încă stabilită. În același timp, Eliza Pinto şi soţul ei se află în proces pentru divorţ.